𝑷𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕 𝒄𝒐𝒇𝒊𝒏𝒂𝒏𝒕̦𝒂𝒕 𝒅𝒊𝒏 𝒇𝒐𝒏𝒅𝒖𝒓𝒊 𝒆𝒖𝒓𝒐𝒑𝒆𝒏𝒆
Șantierul 𝗣𝗼𝗱𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗧𝗶𝘀𝗮 𝘀̦𝗶 𝗣𝘂𝗻𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗩𝗮𝗺𝗮𝗹 a intrat în etapa de teste de siguranță, etapă importantă înainte de pre-recepție și recepție la terminarea lucrărilor.
Au fost realizate testele statice și dinamice la podul peste râul Tisa:
Testele statice au presupus utilizarea a 8 camioane încărcate, fiecare cu o greutate de 40 de tone, însumând 320 de tone. Au fost realizate 6 seturi de măsurători, câte una pe fiecare deschidere a podului (trei pe fiecare sens de circulatie), camioanele fiind poziționate în diferite puncte, dispuse pe 2 rânduri;
În cadrul testelor dinamice, au fost efectuate mai multe măsurători în timp ce camioanele s-au deplasat la viteze diferite pe ambele sensuri de mers;
valorile rezultate în urma testării statice și dinamice sunt în limitele proiectate;
în zona punctului vamal se fac ultimele pregătiri în vederea pre-recepției și recepției obiectivului.
Principalele caracteristici pentru 𝗣𝗼𝗱𝘂𝗹 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗧𝗶𝘀𝗮 sunt:
🔹️ 1,2 km construcție drum nou
🔹️ va fi format din două poduri paralele, cu o distanță de 3 metri între ele – un pod pentru fiecare sens de circulație, cu o lungime totală de 268 metri
🔹️ două benzi pe sens
🔹️ trotuare
🔹️ 5 poduri de desecare
🔹️ 1 intersecție tip girație
🔹️ 1 punct de frontieră
Iar caracteristicile 𝗣𝘂𝗻𝗰𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗱𝗲 𝗧𝗿𝗲𝗰𝗲𝗿𝗲 𝗮 𝗙𝗿𝗼𝗻𝘁𝗶𝗲𝗿𝗲𝗶 sunt:
🔹️6 benzi per sens: 2 benzi pentru autovehicule mici, 2 benzi transport marfă, 1 bandă pentru Corp Diplomatic și 1 bandă pentru transport persoane
🔹️2 clădiri administrative pentru poliția de frontieră și vamă
🔹️4 hale de control, dotate cu toate lucrările necesare pentru a respecta prevederile ghidului Schengen
Acest proiect a fost lansat de Consiliul Județean Maramureș în mandatul d-lui Ionel Bogdan și continuat de actualul președinte, d-l Gabriel Zetea, în parteneriat cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și CNAIR. Este un obiectiv important și pentru cei peste 𝟯𝟮.𝟬𝟬𝟬 𝗲𝘁𝗻𝗶𝗰𝗶 𝗿𝗼𝗺𝗮𝗻𝗶.
Sursa Ionel Scriosteanu

