În data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 00:30, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în orașul Avrig, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Avrig au efectuat semnalul regulamentar de oprire în trafic a unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea. Astfel, polițiștii au procedat la urmărirea în trafic a mașinii pe o distanță de aprox. 100 metri, iar într-o intersecție persoana de sex masculin aflată la volanul autoturismul a oprit pe partea dreaptă, a coborât din mașină și a început să fugă în zona de vegetație spre DN1. Câteva minute mai târziu, polițiștii au reușit prinderea și imobiliare acesteia.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul care a condus mașina, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Cașolț, nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține acest drept.
În data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș au fost sesizați de către un bărbat din Dârlos cu privire la faptul că în cursul nopții precedente autoturismul său, parcat în fața locuinței, a fost avariat de către un alt autoturism.
În urma activităților specifice efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că evenimentul rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul reclamantului s-a produs în noaptea de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 23:36. De asemenea, a fost identificat autoturismul dar și persoana care l-a condus, respectiv un tânăr de 18 ani, domiciliat în Dârlos, cu privire la care s-a stabilit că nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, poliţiştii au stabilit faptul că mașina i-a fost încredințată spre conducere de către proprietarul mașinii, aflat împreună cu acesta în autovehicul în momentul producerii evenimentului rutier.
În cauză, se efectueze cercetări pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autoturism de către o persoană care nu deține permis de conducere și încredințarea unui autoturism pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere.
