Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ – Ordonanță de urgență a Guvernului privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Paragraf descriptiv: Proiectul de ordonanță de urgență privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, vizează instituirea unor măsuri fiscal-bugetare şi are drept scop creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale în vederea consolidării sustenabilității financiare a României prin limitarea cheltuielilor unităților administrativ-teritoriale și creșterea veniturilor astfel încât finanțarea categoriilor de servicii publice destinate cetățenilor să se poată susține din fonduri publice. Pentru atingerea acestui scop, prin proiectul de act normativ sunt instituite o serie de măsuri, astfel încât să se asigure respectarea angajamentelor asumate de România în ceea ce priveşte încadrarea în ținta de deficit bugetar, prin diminuarea unor cheltuieli de funcționare ale instituțiilor şi autorităților publice centrale și locale, și respectiv, prin creșterea veniturilor bugetare ale unităților administrativ-teritoriale.
Documentația aferentă proiectului de act normativ include:
Documentația poate fi consultată și la sediul instituției din Bulevardul Libertății, nr. 16, Latura Nord, sector 5, București – Punctul de informare. Proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la Punctul de informare al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională se pot depune în termen de 10 zile de la publicarea anunţului:
- prin formularul online disponibil accesând: Formular pentru colectarea de propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare
- ca mesaj în format electronic la adresa de e-mail: transparenta@mdlpa.gov.ro;
- prin poștă, pe adresa Bulevardul Libertății, nr. 16, Latura Nord, sector 5, București, cod poștal 050706;
- la sediul instituției, la Registratură, intrarea se face prin Strada Apolodor, nr. 17, sector 5, București, cod poștal 050706, între orele 08:30-17:00 (luni-joi) și între orele 08:30-14:30 (vineri).
În vederea asigurării unei evidențe unitare și pentru evitarea dublării informațiilor, propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare se vor transmite printr-o singură modalitate dintre cele indicate.
Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri privind proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”.
| Nr. crt. | Nr. articol | Textul propus de autoritatea inițiatoare | Conținut propunere/sugestie/opinie | Argumentarea propunerii/sugestiei/opiniei |
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare primite vor fi publicate, putând fi vizualizate în cadrul Registrului pentru consemnarea și analizarea propunerilor, sugestiilor, opiniilor cu valoare de recomandare primite. Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică în termen de 10 zile de la publicarea anunţului.
Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la următoarele date de contact: telefon: 0372.114.569, e-mail: transparenta@mdlpa.gov.ro, Compartimentul Relația cu Parlamentul, Direcția Generală Juridică.
