6 bărbați au sustras material lemnos

La data de 28  februarie a.c., în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost sesizați telefonic despre faptul că mai multe persoane au sustras material lemnos, dintr-o pădure situată în extravilanul localității Mohu.

Polițiștii s-au deplasat cu celeritate la fața locului, unde au identificat 6 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 51 de ani, domiciliați în localitatea Cașolț, care au declarat verbal faptul că ar fi găsit mai multe lemne căzute la marginea pădurii,  pe care după ce le-au strâns, le-au încărcat într-o remorcă pentru a le transporta la domiciliu.

În urma verificărilor efectuate la fața locului  a rezultat că materialul lemnos sustras provine ca urmare a efectelor naturale.

Materialul lemnos în cantitate de 3,53 mc din specia carpen și stejar a fost indisponibilizat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Valea Sadului.

În cauză, la nivelul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale.