Nu ne mai permitem amatorism, conflicte sterile ori calcule politice prea mici într-un moment atât de crucial pentru dezvoltarea României. Astăzi, mai mult ca niciodată.
Avem o imensă oportunitate pentru țara noastră, bazată pe două argumente puternice:
Prima este șansa de a aduce în România, până la finalul lunii august 2026, miliarde de euro din PNRR și din fondurile europene, bani care pot schimba concret fața țării: autostrăzi, spitale, școli, digitalizare, infrastructură, competitivitate economică, comunități mai bine conectate și instituții mai capabile.
Nu vorbim despre bani ipotetici, ci despre investiții care pot ridica România la un alt nivel de dezvoltare. Dar această șansă vine cu o condiție simplă și severă: să muncim serios, să livrăm reformele la timp și să nu ne auto-sabotăm prin instabilitate politică un efort național de asemenea amploare.
A doua este șansa unei relații transatlantice reînnoite cu Statele Unite ale Americii.
Faptul ca România este astăzi prezentă la Washington, DC cu o delegație puternică de miniștri nu este un simplu detaliu de protocol. Dincolo de prezența la reuniunile Băncii Mondiale – FMI, profilul României peste ocean crește și datorită contactelor și întâlnirilor biletarale pe care le avem aici cu reprezentanții Administrației americane.
Este un semnal politic și strategic: România vrea și trebuie să fie prezentă, conectată și relevantă acolo unde se iau marile decizii economice, financiare și geopolitice ale lumii. Iar relația bilaterală cu Statele Unite nu înseamnă doar securitate. Înseamnă investiții, tehnologie, încredere, capital și o ancorare strategică esențială pentru viitorul nostru.
Ca să fiu clar: guvernul condus de Ilie Bolojan, susținut de majoritatea pro-europeană formată din PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților, a reușit în această perioadă dificilă să redreseze economic țara, să evite degradarea României în categoria junk, să reclădească relația de încredere cu Uniunea Europeană și să consolideze relația cu Statele Unite.
Aceste lucruri nu au venit de la sine. Au venit prin muncă și prin înțelepciunea de a guverna pentru țară, nu pentru oportunism politic.
Tocmai de aceea, acesta nu este momentul să aruncăm țara în haos. Nu este momentul pentru gesturi iresponsabile, pentru aventuri politice sau pentru politicieni care pun interesul de partid mai presus de interesul național.
Este momentul să lucrăm împreună, mai bine ca niciodată.
Este momentul să înțelegem că prima datorie a unui politician nu este față de partid, nici față de orgoliul propriu, ci față de români și față de România.
