Sd.sg.maj. Teodor-Mihail Giurgică, din Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, a obținut locul I la cursa de 3 km din cadrul competiției internaționale Solidaritätslauf 2026, ediția a XIV-a, desfășurată la Hamburg, în Germania.Evenimentul a fost organizat și găzduit de Universitatea Helmut Schmidt, unde studentul nostru se află în prezent printr-o bursă ERASMUS+, în cadrul unei colaborări științifice cu laboratorul de Elektrische Messtechnik, având ca temă de cercetare comunicațiile 5G pentru aplicații cu roiuri de drone.Solidaritätslauf este o cursă caritabilă cu tradiție, organizată anual din 2011, dedicată sprijinirii camarazilor răniți în teatrele de operații și familiilor acestora, precum și comemorării militarilor germani căzuți în Afganistan.Teodor a concurat purtând tricoul INVICTUS, ca semn de solidaritate cu militarii răniți și pentru a duce mai departe mesajul INVICTUS România. Gestul său reprezintă o punte simbolică între două proiecte construite pe aceeași convingere: că sacrificiul impune respect, iar sportul poate deveni o cale către recuperare, speranță și demnitate.Felicitări pentru această performanță și pentru modul exemplar în care reprezintă România și comunitatea academică militară sibiană!
Sursa: AFT Facebook
