S-a amânat… din nou. Retro Art – Ediția a II-a se reprogramează pentru o experiență și mai spectaculoasă

Dragi prieteni ai muzicii retro,

Organizatorii Retro Art – Ediția a II-a au luat decizia de a reprograma evenimentul programat inițial pentru data de 27 iunie 2026, la Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu noua dată este 29 August 2026 Sala Sporturilor Transilvania.

Această decizie a fost luată în urma unei analize atente a contextului cultural și de evenimente din municipiul Sibiu, într-o perioadă în care orașul găzduiește unele dintre cele mai importante manifestări culturale internaționale FITS. Dorim ca Retro Art să beneficieze de atenția și participarea pe care un asemenea spectacol o merită, oferind publicului o experiență completă, la standardele pe care ni le-am asumat încă de la prima ediție.

Succesul extraordinar al ediției inaugurale din octombrie 2025 ne-a demonstrat că publicul își dorește evenimente de calitate, cu artiști internaționali de renume, iar obiectivul nostru este ca ediția a doua să depășească toate așteptările.

Mai mult decât atât, pentru a răsplăti încrederea celor care și-au achiziționat deja bilete, pregătim un program îmbogățit și surprize suplimentare.

Pe lângă artiștii deja confirmați,

anunțăm cu bucurie că line-up-ul va fi completat de încă o legendă a muzicii internaționale:

BAD BOYS BLUE

Autorii unor hituri care au făcut înconjurul lumii și care continuă să fie ascultate de generații întregi, precum:

You’re A Woman

Pretty Young Girl

I Wanna Hear Your Heartbeat

Come Back And Stay

În plus, toți participanții vor beneficia de acces gratuit la:

Conferința de presă oficială cu artiștii prezenți la eveniment

Oportunități de interacțiune și fotografii cu artiștii

After Party-ul oficial Retro Art, organizat după concert, începând cu ora 23:30, la Sala Sporturilor Transilvania, alături de invitați speciali și atmosfera inconfundabilă a marilor hituri retro.

Noua dată a evenimentului este 29 August 2026 Sala Sporturilor Transilvania.

Toate biletele deja achiziționate își păstrează valabilitatea, fără a fi necesară nicio acțiune suplimentară din partea participanților.

Vă mulțumim pentru încredere, susținere și răbdare. Suntem convinși că această decizie va transforma Retro Art – Ediția a II-a într-un eveniment și mai mare, mai spectaculos și mai memorabil.

Ne revedem curând pentru o seară legendară!

Sursa – Elite Production, Facebook