În perioada 10-12 iulie, Piața Huet din Sibiu găzduiește prima ediție MADE HERE – The Art of Making, un eveniment dedicat creatorilor și pasionaților de produse autentice, construit în jurul unei idei simple: oamenii merită să descopere nu doar produsul final, ci și povestea și procesul din spatele lui.
Spre deosebire de un târg tradițional, MADE HERE propune o experiență interactivă, în care vizitatorii sunt invitați să petreacă timp alături de artizani, să urmărească demonstrații live și să înțeleagă câtă pasiune, răbdare și măiestrie se află în spatele fiecărui obiect creat manual.
“Ne-am dorit să construim mai mult decât un loc de cumpărături. MADE HERE este despre întâlnirea dintre oameni și creatorii din spatele produselor, despre experiențe, conversații și inspirație. Vrem ca vizitatorii să plece acasă nu doar cu un obiect, ci și cu povestea lui.”, declară organizatorii.
Pe parcursul celor trei zile, publicul va putea descoperi:
- demonstrații live susținute de artizani;
- produse handmade și design contemporan realizate în România;
- specialități culinare și cafea de specialitate;
- zone dedicate relaxării și socializării.
Printre participanți se numără creatori din domenii precum lumânări artizanale, ceramică, ilustrație, bijuterii, textile, cosmetice naturale și multe alte produse realizate manual. MADE HERE va fi un eveniment în care vizitatorii sunt încurajați să petreacă timp, să descopere și să interacționeze.
Evenimentul își propune să contribuie la promovarea producătorilor și să apropie publicul de meșteșugurile contemporane, într-un context în care interesul pentru produsele autentice și sustenabile este în continuă creștere.
Intrarea este liberă.
MADE HERE – The Art of Making
📅 10-12 iulie 2026
📍 Piața Huet, Sibiu
⏰ Program: 10:00 – 22:00
Mai multe informații și programul complet sunt disponibile pe paginile oficiale de Facebook și Instagram MADE HERE – The Art of Making.















