Sibiul devine, pentru trei zile, un loc al tradițiilor vii și al meșteșugurilor rome transmise din generație în generație

Între 4 și 6 septembrie, Festivalul Meșteșugarilor Romi aduce în Piața Mică oameni, povești și îndeletniciri care fac parte din patrimoniul cultural al comunității rome. Evenimentul este organizat de Asociația Internațional Regelo Krai Romano și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2026.

Publicul va putea descoperi meșteșuguri tradiționale, produse realizate manual, portul tradițional, muzica și dansurile, dar și poveștile celor care păstrează și duc mai departe aceste tradiții.

Programul festivalului include expoziții, ateliere interactive, simpozioane, concursuri pentru meșteșugari, programe artistice, precum și întâlniri cu invitați din România și din alte țări europene.