Nicușor Dan s-a întâlnit cu Friedrich Merz

Am avut astǎzi o întrevedere bună cu Cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, la Rovaniemi, în marja Summitului European dedicat Regiunii Arctice.

O discuție deschisă și cordială, care a reconfirmat caracterul solid al relației dintre România și Germania și ne-a permis să explorăm modalități concrete de aprofundare a parteneriatului nostru.

Am trecut în revistă prioritățile agendei europene pentru perioada următoare, în special negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual. România susține adoptarea unui buget european ambițios, menținerea unei politici de coeziune robuste și finanțarea adecvată a agriculturii.

Pe dimensiunea de securitate, am subliniat că este esențială consolidarea Flancului Estic al NATO în fața amenințărilor Federației Ruse, inclusiv a incursiunilor cu drone în spațiul aerian aliat. Apreciez sprijinul Germaniei pentru întărirea posturii aliate de descurajare și apărare în regiunea noastră.

Am discutat și despre potențialul important de cooperare între industriile de apărare din România și Germania, în materie de investiții, producție comună și transfer de tehnologie.

Nu în ultimul rând, am abordat procesul de extindere a UE, o investiție strategică în securitatea continentului, cu atenție specială acordată progreselor înregistrate de Republica Moldova, al cărei parcurs am subliniat că trebuie susținut puternic, inclusiv în ceea ce privește deschiderea fără întârziere a tuturor clusterelor de negociere.

Sursa: Nicușor Dan