Update accident strada Nicolae Iorga

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea o autospecială de poliție pe strada Nicolae Iorga din municipiul Sibiu, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, la intersecția cu bulevardul Vasile Milea, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus pe bulevardul Vasile Milea de către un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din județul Vâlcea.

Ulterior, în accident au mai fost implicate alte două autoturisme.Conducătorul autospecialei de poliție și un pasager al acesteia, respectiv un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Sibiu, precum și alte trei persoane aflate în autoturismele implicate în accident, respectiv un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din județul Vâlcea, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Neamț și un minor, în vârstă de 8 ani, din localitatea Șelimbăr, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile.Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.

Traficul rutier a fost reluat în condiții normale, după ora 23.