Elevii Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu au descoperit oportunitățile și provocările profesiei militare, în cadrul proiectului „Ziua Armatei României în școli”.
Reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, alături de cei ai Biroului informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Sibiu, le-au prezentat tinerilor ce înseamnă viața de student militar, oportunitățile de formare și perspectivele unei cariere de ofițer în Armata României.
Întrebările, curiozitatea și dialogurile deschise au dat dinamism întâlnirii, oferindu-le elevilor ocazia să afle mai multe despre un parcurs profesional bazat pe onoare, disciplină, responsabilitate și spirit de echipă.
Pentru că alegerea unei cariere militare înseamnă mai mult decât o profesie: înseamnă asumarea unor valori și dorința de a face diferența!





Text și Foto – Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu, Facebook
