SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj cu medic în localitatea Șeica Mare, la un accident rutier produs între două autoturisme.
Din primele informații este vorba despre cinci victime, 3 bărbați și 2 femei; patru persoane au ieșit din mașină și un bărbat este blocat în autoturism. Intervenția este în dinamică.
Actualizare
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, în localitatea Șeica Mare, având direcția de deplasare Sibiu – Mediaș, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Șeica Mare, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș.
Un pasager din autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 22 de ani, respectiv un tânăr, în vârstă de 19 ani, din localitatea Axente Sever, precum și conducătorul auto în vârstă de 34 de ani, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.


