Urban Beats continuă în centrul istoric al Sibiului

Organizată în cadrul proiectului Sibiu Music Fest, seria de evenimente Urban Beats aduce muzica electronică în spațiul public, transformând locuri emblematice ale orașului în puncte de întâlnire între muzică și atmosfera urbană.

După primele trei activități, desfășurate pe Strada Turnului, la Podul Minciunilor și în Piața Mică, seria continuă în alte două locații din centrul istoric, unde publicul va putea descoperi DJ set-uri în decoruri urbane aparte.

Următoarele evenimente:

30 octombrie – Piața Huet

31 octombrie – Strada Cetății

Program: 15:00–19:00

Proiectul Sibiu Music Fest | Best DJ Awards Edition 2026 este organizat de Asociația Culturală Viitorul Muzical și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2026.