4 NOIEMBRIE: PESTE 340 DE PERCHEZIȚII, LA NIVEL NAȚIONAL, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico – financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic.

Video – https://youtu.be/tSgAnM_u0DI

Astfel, astăzi, 4 noiembrie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 346 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală, spălarea banilor, delapidare, înșelăciune, furt, furt calificat, tâlhărie, tâlhărie calificată, fals, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, tentativă la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, obținere ilegală de fonduri cu consecințe deosebit de grave, bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz în serviciu, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, infracțiuni la regimul jocurilor de noroc, infracțiuni la regimul societăților, infracțiuni la regimul drepturilor de autor, punere în circulație de produse contrafăcute și exercitarea fără drept a unei profesii.

De asemenea, sunt investigate fapte privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată, contrabandă în formă asimilată, punere în circulație de produse contrafăcute, eliminarea, deținerea sau păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, furt de energie electrică, introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul integrat pentru păduri, rezultând date necorespunzătoare adevărului, tăiere ilegală de arbori, furt de arbori.

Totodată, în cadrul acțiunilor, sunt investigate fapte de proxenetism, agresiune sexuală asupra unui minor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, infracțiuni motivate de ură și instigare publică.

Polițiștii și procurorii urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice