Ordin de protecție provizoriu emis împotriva unui bărbat

La data de 08 septembrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul  Secției de Poliție Urbană Sibiu au fost sesizați direct de către o femeie, în vârstă de 43 de ani, din Ialomița, despre faptul că ar fi fost agresată fizic și amenințată cu acte de violență, de către partenerul său, un bărbat în vârstă de 35 de ani, tot din Ialomița.

 În urma verificărilor efectuate și a aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Urbană Sibiu au constatat existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, astfel încât aceștia au emis pe numele bărbatului ordin de protecție provizoriu.

Totodată, bărbatului i-a fost aplicat un sistem electronic de supraveghere.