Reprezentanții României, pompieri și paramedici care au câștigat etapa națională a concursului, participă acum la Competiția Mondială de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat (World Rescue Challenge), desfășurată în perioada 9-14 septembrie, la Karlovac, în Croația. Țara noastră este reprezentată de două echipe de descarcerare, de la ISU București-Ilfov și ISU Mureș și două echipe de prim ajutor calificat (traumă), de la ISU București-Ilfov și ISU Iași. După un an de antrenamente intense și rezultate de top în competițiile naționale, colegii noștri intră acum într-o confruntare internațională alături de peste 70 de echipaje de pompieri și paramedici din 24 de țări.Dincolo de spiritul de competiție, World Rescue Challenge este despre schimb de bune practici și perfecționarea abilităților. Competiția testează pregătirea salvatorilor prin scenarii complexe și realiste, oferind o experiență valoroasă care, ulterior, ajută la îmbunătățirea tehnicilor de intervenție.Suntem siguri că pregătirea și experiența acumulate în misiunile de zi cu zi îi vor ajuta să facă față cu succes tuturor provocărilor. Suntem alături de ei și le transmitem toată energia și încurajările noastre. Mult succes!
Pompierii români participă la Competiția World Rescue Challenge, în Croația
