1. Dezbaterea pe tema reformei legislației privind jocurile de noroc în scopul protejării copiilor, a adolescenților și tinerilor •Săptămâna viitoare organizez, împreună cu Salvați Copiii, o dezbatere pe tema reformei legislației privind jocurile de noroc pentru protejarea tinerilor din România. Este momentul să luăm decizii mai bune și mai ferme pentru copiii și tinerii noștri.•După cum știți, în Parlament se află de ani de zile mai multe inițiative legislative pe această temă. Din păcate, toate sunt blocate din diverse motive, uneori din orgolii politice. Consider că a venit momentul oportun să extragem punctele asupra cărora toate partidele sunt de acord, să ne așezăm la aceeași masă și, în câteva săptămâni sau luni, să avem o reformă reală a legislației.•Nimeni nu își dorește ca propriii copii să devină victimele jocurilor de noroc, la fel de nocive pentru sănătatea publică precum drogurile, alcoolul sau tutunul. De aceea, voi veni cu câteva propuneri concrete pe care le voi prezenta la dezbatere și, ulterior, vreau să discutăm împreună la Sibiu – cu jurnaliști, profesori și societatea civilă – pentru a construi un pachet de măsuri cu adevărat eficient. De ce este urgentă reforma?•O cercetare realizată de Salvați Copiii (noiembrie 2023) arată că fenomenul este mult mai răspândit decât recunoaștem: aproape 40% dintre copii au prieteni implicați în jocuri de noroc, deși legea interzice participarea sub 18 ani.•7 din 10 copii văd frecvent reclame stradale la săli de jocuri sau pariuri. Practic, publicitatea este omniprezentă.•11% dintre copii urmăresc online influenceri care promovează pariuri și cazinouri.•Un copil din 10 trăiește într-o familie unde părinții sau frații mai mari joacă constant.•Aceste date confirmă că industria jocurilor de noroc își crește deliberat baza de clienți prin expunerea minorilor. Ce propun concret?•Unele dintre aceste măsuri deja au fost vehiculate în spațiul public sau se află deja în alte legislații ale unor state europene sau se află deja în Parlament, dar, după cum spuneam, sunt blocate. E clar că orgoliile politice au prevalat. Sunt de acord cu propuneri precum: •Ridicarea vârstei de acces la 21 de ani pentru sloturi și cazinouri – pentru că tinerii de 18–20 de ani sunt mult mai predispuși la impulsivitate.•Interzicerea sălilor de jocuri la mai puțin de 300 m de școli, campusuri, locuri de joacă, baze sportive, parcuri, spitale și biserici. •Fără bancomate în sălile de jocuri sau în vecinătatea acestora – pentru a limita pierderile impulsive.•Afișarea obligatorie de mesaje vizibile la intrare(„Jocurile de noroc provoacă dependență”, „Accesul minorilor este interzis”) – după modelul testat deja la tutun și alcool.•Publicitatea la jocuri de noroc trebuie restricționată, pentru că beneficiile financiare nu pot justifica costurile sociale și de sănătate publică. Dacă reușim să reformăm acest domeniu, beneficiile pentru societate sunt imense și menționez aici: •Protecția sănătății publice – dependența de jocuri este clasificată de OMS drept boală psihică gravă încă din 1975. Prevenția înseamnă mai puțină presiune pe sistemul sanitar.•Reducerea costurilor sociale ascunse – falimente personale, destrămarea familiilor, pierderi de locuri de muncă, creșterea criminalității.•Mai multă siguranță pentru tineri – limitarea expunerii înseamnă reducerea riscului de a intra într-un cerc vicios al dependenței și al datoriilor.Ce ar însemna reforma legislației în acest domeniu pentru Sibiu:•Un oraș mai sigur pentru copii și adolescenți – fără săli de jocuri lângă școli, sau parcuri.•Mai multă încredere a părinților că tinerii nu vor fi atrași de tentații periculoase chiar în drumul spre școală.•Un model pentru alte comunități – Sibiu poate deveni exemplu de bune practici în protejarea copiilor prin legislație și educație.•O societate civilă implicată – dezbaterea de la Sibiu va aduce la aceeași masă profesori, jurnaliști și cetățeni pentru a contribui la soluțiile finale.2. Aderarea României la OCDE în 2026•Veștile bune circulă mai greu, așa că un alt subiect pe care vreau să-l abordez azi, este aderarea României la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), un obiectiv strategic al României care va fi îndeplinit în 2026. De ce este asta o veste mare pentru România și pentru sibieni și de ce avantajele se vor simți în buzunarul fiecărui român? •Știm cu toții că oamenii simt greul măsurilor recente luate de guvern: prețuri mai mari, salarii care nu țin mereu pasul, reforme uneori dureroase care par fără sfârșit. Nemulțumirea este firească. Dar aceste lucruri nu vor dura la nesfârșit, nu vom strânge cureaua la nesfârșit și iată, eforturile se văd și deja aduc avantaje pe termen lung mult mai mari pentru fiecare român în parte. •Datorită ambiției PNL, a premierului Ilie Bolojan și a președintelui Nicușor Dan, România are șansa reală de a deveni membră a acestei organizații în 2026. Nu o spun eu, ci a spus-o chiar zilele trecute secretarul general alOCDE.•Este un pas istoric, dar prea puțin discutat. Intrarea în OCDE înseamnă să fim parte dintr-un club economic exclusivist al celor mai prospere 38 de state din lume.•Până acum, România a finalizat cu succes aproape două treimi din cele 25 de evaluări tehnice cerute de organizație. Rezultatele pozitive arată că drumul nostru este corect și că sacrificiile nu sunt în zadar.Dar hai să vorbim pe înțelesul tuturor de ce este importantă acestă aderare? •Încredere mai mare în România – apartenența la OCDE transmite semnalul că suntem o țară stabilă, cu instituții funcționale. Asta atrage firme străine care vor investi mai mult la noi. Rezultatul? Noi locuri de muncă și salarii mai bine plătite.•Dobânzi mai mici, bani mai mulți pentru investiții – doar în 2025 România plătește 11 miliarde de euro pe dobânzi, echivalentul autostrăzii Moldovei. Odată membri OCDE, accesăm împrumuturi mai ieftine și putem folosi banii economisiți pentru școli, spitale și infrastructură.•Politici publice mai eficiente – OCDE oferă modele testate în educație, sănătate, fiscalitate sau digitalizare. România va implementa soluții care au funcționat deja în țările dezvoltate.•Stabilitate și predictibilitate – investitorii străini vor ști că România respectă reguli clare și transparente. Aceasta înseamnă afaceri mai solide și mai multă încredere în viitor.•Reputație internațională consolidată – intrăm oficial în cercul statelor dezvoltate, ceea ce ne întărește poziția și în negocierile externe. Doar 38 de alte state la nivel mondial sunt membre OCDE. •Transparență și responsabilitate – monitorizarea constantă din partea OCDE obligă instituțiile să devină mai eficiente, reducând birocrația și corupția.Ce înseamnă pentru sibieni•Investiții mai mari în oraș și în județ – Sibiu devine mai atractiv pentru firme străine, deci apar afaceri noi, locuri de muncă și salarii mai bune.•Un nivel de trai mai ridicat – creșterea investițiilor și a salariilor se traduce în prosperitate locală și oportunități mai bune pentru familii.•Servicii publice mai moderne – standardele OCDE vor aduce investiții mai mari în școli, sănătate și infrastructură.•Un oraș atractiv pentru viitor – Sibiu, deja un pol cultural și turistic, va putea atrage mai ușor fonduri și proiecte internaționale, devenind și mai competitiv la nivel european.
Temele conferinței de presă susținută de Raluca Turcan
