Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs în intersecția sens giratoriu Calea Cisnădiei cu Gheorghe Dima, din municipiul Sibiu.Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Cisnădiei, având direcția de deplasare spre Cisnădie, o sibiancă în vârstă de 45 de ani nu ar fi acordat prioritate unui bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în județul Iași, care se deplasa pe bicicletă, în interiorul sensului giratoriu, cu intenția de a intra pe strada Gheorghe Dima.În urma accidentului, biciclistul a suferit vătămări corporale fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale în consecință.Fără mari probleme de trafic în zonă.
Accident in municipiul Sibiu
