În urma unui apel 112, polițiștii din cadrul Biroului Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea- Deva intervin la un eveniment rutier în care sunt implicate două autovehicule, produs pe A1 km 247 la ieșirea spre Mediaș, pe sensul Vâlcea – Sebeș.La acest moment, *traficul pe sensul de mers Vâlcea-Deva este blocat. Revenim cu detalii.
*UPDATE*În timp ce conducea un autoturism pe bretea, spre A1, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din județul Mureș, din cauze care urmează a se stabili, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un sibian în vârstă de 73 de ani.În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a unei minore în vârstă de 13 ani, pasageră în autoturismul condus de către bărbatul din județul Mureș, aceasta fiind transportată la spital conștientă.Traficul este în continuare blocat.
