La data de 23 octombrie a.c., în baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 34 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, instanța a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.
Știrea inițială
La data de 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în județul Dâmbovița, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, în perioada 30.09.2025-14.10.2025, bărbatul ar fi distrus sistemele de asigurare și ar fi sustras mai multe biciclete, aparținând unor persoane fizice.
În baza probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
