Astăzi, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Paul Kuttesch, a participat la ceremonia dedicată Zilei Naționale de Doliu pentru Comemorarea Victimelor Războiului și Violenței, sărbătorită în Germania în data de 16 noiembrie 2025Ceremonia a fost organizată de Consulatul Germaniei la Sibiu împreună cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, la Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava, și a adus împreună oficialități locale, reprezentanți ai structurilor militare, ai cultelor religioase și membri ai comunității, într-un moment de reculegere și respect pentru toate victimele războaielor, ale regimurilor totalitare, ale violenței și terorii.Anul acesta, ceremonia a avut o încărcătură aparte, fiind marcată împlinirea a 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, un moment de reflecție asupra lecțiilor istoriei și asupra valorilor care unesc națiunile europene.


