Ieri, în data de 20.11.2025, colegii noștri negociatori au participat la conferința „Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală”, organizată de Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, unde au prezentat importanța colaborării între instituții în cazul unor situații de criză.La fiecare intervenție timpul de reacție este esențial, iar oamenii aflați în criză îi întâmpină cu teamă, furie sau disperare. Misiunea lor nu este doar să aplice legea, ci să înțeleagă persoana și nevoile sale, pentru a-i oferi o șansă de a se întoarce din pragul emoțional în care se află.,,Cu fiecare criză, pășim pe o frontieră invizibilă, o linie subțire care desparte echilibrul de haos. Rolul nostru este să oferim o șansă revenirii, iar medicii sunt cei care duc acest drum mai departe, spre sprijin și vindecare” spune colegul nostru Tiberiu Pospișil, unul dintre negociatori. Prin parteneriatul cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, Poliția Sibiu construiește o cultură a prevenției și colaborării — o cultură în care nicio persoană în suferință psihică nu este lăsată singură.Spitalul Clinic de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” Sibiu



