mediasib

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 30 iulie, ora 10 – 03 august, ora 10 Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic, caniculă, nopți tropicale În intervalul menționat, un val de căldură se va extinde și se va intensifica treptat. Disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80…

Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus măsura reținerii pe o durată de 24 de ore față de o persoană cu funcție de conducere din Unității de Asistență Medico-Socială Sibiu – Căminul Spital Sibiu, cercetată în cadrul dosarului penal cu privire la săvârșirea a cinci infracțiuni de corupție

La data de 29.07.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus măsura reținerii pe o durată de 24 de ore față de o persoană cu funcție de conducere din Unității de Asistență Medico-Socială Sibiu – Căminul Spital Sibiu, cercetată în cadrul dosarului penal cu privire la săvârșirea a cinci…

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, alături de sectorul HoReCa

În cadrul caravanei HORA, desfășurată recent la Constanța, domnul Cosmin Șomîcu, director general al Direcției Generale de Control și Supraveghere Piață, din cadrul ANPC, a prezentat câteva dintre direcțiile prin care se urmărește îmbunătățirea relației cu operatorii economici din acest domeniu, arătând celor prezenți că au fost adoptate măsuri și regulamente interne pentru optimizarea modului…

134 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 134 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Norvegia – 45 locuri de muncă pentru lucrător în producție – prelucrarea somonului. Olanda – 31 locuri de muncă pentru: mecanic de camioane; șofer de camion; șofer de autobuz; inspector veterinar; mecanic de asamblare. Suedia –…

28.931 locuri de muncă vacante la nivel naţional

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 28.931 locuri de muncă la nivel naţional. Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.197); curier (1.583); lucrător comercial (1.460); manipulant mărfuri (1.187); muncitor necalificat la…

DSU – Un nou contingent de pompieri români a pleacat în Franța pentru continuarea misiunii de combatere a incendiilor de pădure

În data de 29 iulie 2026, cel de-al treilea schimb al modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure a pleacat spre Republica Franceză, pentru a continua misiunea desfășurată de România în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.Decizia privind continuarea misiunii a fost adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), în…

Litoral în siguranță: ANSVSA continuă verificările pentru siguranța alimentelor și protejarea sănătății publice

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) continuă acțiunile de control desfășurate în cadrul Comandamentului Estival Regional 2026, pentru a asigura respectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în unitățile care desfășoară activități de alimentație publică și comercializare a produselor alimentare din zonele turistice de pe litoral. În intervalul 20.07.2026 – 26.07.2026,…

Informare privind sumele decontate de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru

1️⃣ Locuința personală Ministrul Dragoș Pîslaru a achiziționat o casă în Flandra – Regatul Belgiei la care a avut acces efectiv începând cu data de 5 august 2025. Așa cum arată și informațiile publicate pe site-ul MIPE – https://mfe.gov.ro/costuri-deplasari-externe/, domnul ministru Pîslaru a beneficiat de decontarea cazării doar în perioada de dinainte de a avea…

Informare privind situația locativă a ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru

Având în vedere știrile false lansate de unele posturi de televiziune și site-uri referitoare la situația locativă a ministrului Dragoș Pîslaru, aducem următoarele clarificări: Sfarsitul primului paragraf Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, reclamă modul în care această situație a fost portretizată eronat și malițios în spațiul public, precizând că nu există nimic ascuns…

Codul Urbanismului, elaborat de Ministerul Dezvoltării, adoptat de Camera Deputaților

Plenul Camerei Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC), reformă esențială pentru modernizarea cadrului legislativ din domeniu și pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila. ”Codul Urbanismului aduce simplificări substanțiale în domeniul construcțiilor, dar și rigoare…