mediasib

Se reprogramează realizarea marcajelor locurilor de parcare de pe străzile Zaharia Boiu și Someșului

Având în vederea condițiile meteo nefavorabile de săptămâna trecută, Primăria Sibiu a decalat datele de trasare a marcajului locurilor de parcare de pe străzile Zaharia Boiu și Someșului. Acestea vor fi executate în această săptămână, după cum urmează: Cei care parchează pe aceste străzi vor fi înștiințați prin panouri amplasate la fața locului și notificări…

MADR: Peste 1,3 miliarde de lei au ajuns la beneficiari în primul trimestru al anului, prin efortul coordonat al AM PS PAC și AFIR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, în perioada ianuarie–martie 2026, prin mecanismele gestionate de Autoritatea de Management pentru Planul Strategic PAC 2023–2027 și implementate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), au fost efectuate plăți în valoare de peste 1,3 miliarde de lei (echivalentul a aproximativ 256 milioane de euro) către beneficiarii din agricultură…

Ionel Scrioșteanu – 𝟰𝟱,𝟱 𝗺𝗲𝘁𝗿𝗶𝟯/𝘀𝗲𝗰𝘂𝗻𝗱𝗮̆ 𝗱𝗶𝗻 𝗧𝘂𝗻𝗲𝗹𝘂𝗹 𝗗𝗮𝗻𝗶𝗲𝗹𝗮 – Video

𝑷𝒓𝒐𝒊𝒆𝒄𝒕 𝒄𝒐𝒇𝒊𝒏𝒂𝒏𝒕̦𝒂𝒕 𝒅𝒊𝒏 𝒇𝒐𝒏𝒅𝒖𝒓𝒊 𝒆𝒖𝒓𝒐𝒑𝒆𝒏𝒆. Am fost pe șantierul 𝗦𝗲𝗰𝘁𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝟰: 𝗧𝗶𝗴𝘃𝗲𝗻𝗶 – 𝗖𝘂𝗿𝘁𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗔𝗿𝗴𝗲𝘀 a 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝘇𝗶𝗶 𝗦𝗶𝗯𝗶𝘂 – 𝗣𝗶𝘁𝗲𝘀̦𝘁𝗶 𝗔𝟭, unde realizăm primul tunel rutier la nivel de autostradă din România. S-a finalizat montarea primului ventilator de mare capacitate din cele 19 necesare tunelului Curtea de Argeș, 11 pentru Daniela și 8 pentru…

Ziua NATO, sărbătorită la MApN

Ziua NATO a fost marcată duminică, 5 aprilie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, printr-o ceremonie militară. Cu acest prilej, au fost arborate drapelul național al României și drapelul NATO, și au fost intonate imnurile țării noastre și al Alianței Nord-Atlantice. Astfel de ceremonii au avut loc în garnizoane din țară și în teatrele de operații…

Acțiune a polițiștilor pentru combaterea vitezei excesive pe DN67

La data de 5 aprilie 2026, în intervalul orar 17:00–19:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu, împreună cu polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Măldărești, au organizat și desfășurat o acțiune pe DN67, în zona Slătioara, având ca scop prevenirea evenimentelor rutiere generate de nerespectarea regimului legal de viteză.În urma activităților desfășurate, au fost aplicate un…

EXPOZIȚIA „EPISCOPATUL LUI VASILE MOGA (1811-1845). O REEVALUARE DOCUMENTARĂ”, LA SEBEȘ

Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Expoziția este organizată de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în…

Ministerul Finanțelor demarează digitalizarea integrală a serviciilor vamale: investiție de peste 40 milioane lei pentru servicii mai eficiente și accesibile

Ministerul Finanțelor, prin Centrul Național pentru Informații Financiare (MF-CNIF) în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Autoritatea Vamală Română (AVR), derulează proiectul „Digitalizarea serviciilor vamale pentru cetățeni și operatori economici”, înregistrat cu codul SMIS 349435. Noua platformă informatică va permite depunerea integral digitală a cererilor de autorizare vamală, gestionarea electronică a autorizațiilor și…

O nouă ediție TEZAUR cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% pe an – Subscrieri de peste 7,75 miliarde lei în primul trimestru din 2026

În perioada 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,50%, 7,00% și, respectiv 7,50%. Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată. Programul TEZAUR…

S&P reconfirmă ratingul suveran al României și menține perspectiva negativă

Agenția de rating S&P Global Ratings a reconfirmat, în data de 3 aprilie 2026, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la nivelul BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt, menținând totodată perspectiva negativă. Decizia reconfirmă încadrarea României în categoria recomandată investițiilor și reflectă, potrivit agenției, continuarea eforturilor autorităților de consolidare fiscală, în contextul unor…

Doxologia – Care este semnificația fiecărei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri?

În timpul Săptămânii Patimilor ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune și dramă lăuntrică. În această săptămână, fiecare zi are un înțeles și un mesaj foarte clar și adânc. Cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii, Săptămâna Sfintelor Pătimiri, sau Săptămâna Mare, este perioada de la Florii până în…