mediasib

Octombrie 2025: Inspectorii sociali au efectuat 31 de controale ale serviciilor sociale

În luna octombrie 2025, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu  au desfășurat 31 misiuni de inspecție socială. Acțiunile de control au avut ca obiective: Pe parcursul acțiunilor de control s-au identificat o serie de deficiențe, printre care cele mai des intâlnite au fost:            la ușa de acces în spațiul…

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile specifice în vederea responsabilizării participanților la trafic cu privire la importanța respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice

Au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 9 permise de conducere, dintre care unul pentru pentru conducerea sub influența alcoolului, 6 pentru depășirea limitei de viteză și alte 2 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase 7 certificate de înmatriculare și au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de…

PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎN DOUĂ DOSARE PENALE DE PORNOGRAFIE INFANTILĂ

Astăzi, 19 noiembrie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în județul Sibiu, în două dosare penale având…

Salonul Internațional de Artă Fotografică Sibiu – Ediția 26

Sibiul devine, între 22 și 30 noiembrie 2025, punctul de întâlnire al fotografilor din întreaga lume, odată cu deschiderea celei de-a 26-a ediții a Salonului Internațional de Artă Fotografică. Evenimentul consolidează statutul orașului ca reper cultural și vizual, atrăgând anual artiști consacrați și emergenți din toate colțurile globului. Ediția din acest an reunește participanți din…

Noile tarife practicate de Electrica de la 1 ianuarie

Notificare privind modificarea prețului de furnizare a energiei electrice  la clienții casnici, valabil în perioada 01.01.2026 – 31.03.2026  Stimate client,  Având în vedere că prețul energiei electrice din contractul dumneavoastră expiră la data de 31.12.2025, în conformitate cu prevederile contractuale, legislația în vigoare și cele mai recente modificări ale acesteia, vă aducemla cunoștință noul preț…

Forțele Aeriene au detectat o dronă în spațiul aerian național

Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon germane din Baza 57 Mihail Kogălniceanu, aflate în serviciul de Poliție aeriană întărită, au decolat în noaptea de 18 spre 19 noiembrie, la ora 00:25, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești în proximitatea frontierei fluviale cu România. La ora 00:20…

România, primul pas spre aderarea la Agenția Internațională pentru Energie (IEA)

Recunoaștere uriașă pentru România: în cadrul întâlnirii de astăzi, Fatih Birol și boardul IEA mi-au transmis susținerea lor totală pentru aderarea la IEA, organizația care reunește peste 40 de state și fixează direcțiile energetice strategice la nivel global.Comunitatea statelor-campioni energetici a înțeles un lucru clar: România își va dezvolta un mix energetic puternic, prin proiectele…

Sprijin de la SUA

Avem în continuare sprijinul ferm al Statelor Unite ale Americii pe toate liniile esențiale de apărare ale României. Aceasta este concluzia reuniunii Grupului de nivel înalt în domeniul apărării România–SUA, care s-a desfășurat zilele acestea la București, în prezența noului asistent al secretarului american de război pentru securitate internațională, Daniel Zimmerman.În întâlnirea pe care am…

Mai multe priduse românești la raft

MADR, în dialog cu marile rețele comerciale pentru mai multe produse românești la raft.Ministrul Florin Barbu a avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanții AMRCR, în prezența conducerii ANSVSA și a Consiliului Concurenței, pentru a identifica soluții care să integreze cât mai mulți producători români în lanțurile de retail, în special în contextul sărbătorilor…