mediasib

Clubul Social-Administrativ din Tălmaciu se modernizează cu fonduri europene nerambursabile REGIO

Orașul Tălmaciu va beneficia de un nou proiect cu finanțare nerambursabilă REGIO. Investițiile pentru  „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în clădiri publice CLUB SOCIAL ADMINISTRATIV TĂLMACIU”, cod SMIS 318442, au obținut azi finanțare prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027 și vizează reabilitarea integrală a imobilului situat în intravilanul orașului…

Focar de PPA în Vurpăr

Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.) – Unitatea Locală de Decizie (U.L.D.), condus de prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Dorin Crețu, în calitatea de președinte, a aprobat azi în unanimitate, Decizia privind aprobarea Planului de măsuri pentru prevenirea și controlul pestei porcine africane (PPA) ca urmare a confirmării acesteia la o exploatație din…

INFO IPJ Sibiu

Depistat la volan, fără permis La data de 09 septembrie a.c., în jurul orei 00:15, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Șoseaua Alba Iulia, la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 43 de ani, cetățean străin….

Dublu eveniment editorial în cadrul programului „Cărțile Astra”

Specialist în istorie financiar-bancară la nivel național și central european, prof.univ.dr. Mihai D. Drecin invită publicul sibian la prezentarea volumelor „150 de ani de la înființarea Băncii Albina din Sibiu. Studii” și „Studii de istorie economică și financiar-bancară”, vineri, 11 septembrie 2026, ora 12:00, în Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA. Evenimentul face parte din programul…

Sistemul educațional românesc în oglinda evaluărilor naționale și internaționale: Focus PISA 2025

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Institutul de Științe ale Educației (ISE) au organizat la Biblioteca Centrală Universitară din București (Sala Carol I), evenimentul „De la date la politici educaționale: Sistemul educațional românesc în oglinda evaluărilor naționale și internaționale. Focus PISA 2025”. PISA – Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, derulat de Organizația pentru Cooperare…

România și Egipt consolidează cooperarea în domeniul muncii și protecției sociale

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, a avut la sediul MMFTSS, o întrevedere cu E.S. dr. Mohammed Moustafa Orfy, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Arabe Egipt în România, dedicată consolidării cooperării bilaterale în domeniul ocupării forței de muncă și al protecției sociale. Discuțiile au vizat dezvoltarea unor mecanisme de cooperare care…

Pleacă Dacia din România? Între presiunea corporativă și riscul economic real în România

Orice companie importantă încearcă să obțină de la statul în care activează condiții cât mai avantajoase: taxe mai mici, energie mai ieftină, infrastructură mai bună, ajutoare de stat, flexibilitate în relațiile de muncă și reguli cât mai predictibile. În acest joc de negociere, una dintre cele mai puternice formule de presiune este amenințarea cu reducerea…

Țintele asumate de Ministerul Dezvoltării prin PNRR pentru sisteme inteligente de transport public și pistele de biciclete au fost îndeplinite

Au fost atinse și depășite țintele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru proiectele derulate de Ministerul Dezvoltării, privind dezvoltarea infrastructurii de transport public verde, digitalizarea mobilității urbane și extinderea rețelelor pentru biciclete – a anunțat ministrul Cseke Attila. Ținta de 491 de sisteme inteligente a fost depășită, fiind raportate de beneficiari,…

Tánczos Barna la reuniunea informală a miniștrilor agriculturii de la Dublin: Zootehnia are un rol strategic și are nevoie de finanțare adecvată și transpunerea abordării strategice în legislație

Viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale, a participat în perioada 6-8 septembrie 2026, la reuniunea informală a miniștrilor agriculturii din UE, care s-a desfășurat la Dublin, Republica Irlanda. Alături de ministru, s-a aflat Dana Rebega, director general al Direcției Generale Dezvoltare Rurală – AM PS/PNDR. La reuniune au luat parte miniștrii…