mediasib

Reținut pentru lovire sau alte violențe

La data de 25 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au reținut un bărbat, în vârstă de 26 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 27 iulie a.c., în jurul orei 00:30,…

Tabără interactivă pentru voluntariat, creativitate și implicare comunitară, la Ocna Sibiului

În perioada vacanței Centrul de Tineret Rășinari organizează o diversitate de activități atractive pentru copii și tinerii din Rășinari dar și pentru tinerii din alte localitați din Mărginimea Sibiului și Sibiu care vor să participe, să cunoască Rășinarii și să interacționeze cu tinerii din această comună primitore și pastratoare de tradiții și istorie. Vocea Tinerilor!…

Peste 11,7 milioane de lei pentru prevenirea separării copiilor de familie și dezvoltarea unui nou Centru de zi

Orașul Avrig lansează proiectul „AVRIG = ACASĂ în Țara Făgărașului – Rețea Integrată pentru Prevenirea Separării Copilului de Familie”, o investiție de peste 11,7 milioane de lei destinată sprijinirii copiilor aflați în situații de vulnerabilitate și familiilor acestora. Proiectul este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Prioritatea P5 – Reducerea disparităților dintre copiii…

Daniela Cîmpean: 9 femei sunt diagnosticate zilnic în România cu cancer de col uterin. 5 mor.

9 femei sunt diagnosticate zilnic în România cu cancer de col uterin, iar 5 își pierd viața în fiecare zi din cauza acestei boli. Daniela Cîmpean atrage atenția asupra importanței prevenției și a implicării administrațiilor locale în cadrul programului național CLARA, care oferă testare HPV gratuită, diagnostic și tratament femeilor din grupuri vulnerabile. Prevenția cancerului…

Mai puțin timp la frontieră. Mai mult timp cu cei dragi!

Sfârșitul lunii august vine cu o intensificare a traficului la frontiera, odată cu încheierea vacanțelor și revenirea cetățenilor la muncă sau la studii. Pentru fluidizarea traficului și reducerea timpilor de așteptare, Poliția de Frontieră, în cooperare cu autoritățile partenere din R Moldova, aplică măsuri speciale pentru fluidizarea traficului și reducerea timpilor de așteptare. Recomandări: Dacă…

Sistemul Național Integrat de Asistență Socială – un pas nou pentru accesarea beneficiilor de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță operaționalizarea Sistemului Național Integratde Asistență Socială (SNIAS), proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) / Componenta C7 – Transformare digitală, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și implementat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Proiectul reprezintă o…

ANPIS: Drepturile de asistență socială pentru luna iulie 2026, plătite în august

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile teritoriale, a virat în fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii iulie 2026, după cum urmează: Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin activitățile pe care le desfășoară pentru administrarea, plata și controlul fondurilor destinate asistenței sociale, reprezintă, pentru cei peste 7…

DSU – 26 august – Ziua Internațională a Câinilor

În spatele misiunilor nu stau doar salvatori umani, ci și parteneri devotați în patru labe. Fie că vorbim despre căutare-salvare în mediu montan, despre intervențiile contracronometru pentru căutarea sub dărâmături și alte situații de urgență, câinii de serviciu își demonstrează curajul, disciplina și un simț olfactiv remarcabil.Antrenați riguros și ghidați de un devotament absolut față…

Referitor la achiziția imobilului istoric al fostei Mănăstiri a Ursulinelor

Primăria Municipiului Sibiu a primit în data de 20 august 2026 o adresă din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, în calitate de proprietar al imobilului monument istoric de pe str. General Magheru Gheorghe, nr. 34-36, cunoscut ca fosta Mănăstire a Ursulinelor. Prin aceasta, proprietarul a înștiințat că intenționează să vândă acest imobil, alcătuit din terenuri…