Cinci proiecte primesc finanțare prin Fondul Științescu Sibiu 8.0

Fundația Comunitară Sibiu anunță cele cinci proiecte educaționale selectate pentru finanțare în cadrul ediției a opta a Fondului Științescu Sibiu. Valoarea totală a granturilor acordate este de 94.744 lei, pentru inițiative care apropie elevii de științe și tehnologie (STEAM) și pun accent pe tendințele actuale — de la robotică la utilizări concrete ale inteligenței artificiale….

Au condus având acest drept suspendat

La data de 15 decembrie a.c., în jurul orelor 15:50, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Hermann Oberth, de către un sibian în vârstă de 50 de ani. În urma verificărilor efectuate de căte polițiști a rezultat…

Ședința Colegiului Prefectural

Azi, 16.12.2025 a avut loc ședința lunară a Colegiului Prefectural, prezidată de domnul prefect, Mircea Dorin Crețu. La ședință au luat parte de asemenea, doamna subprefect Andra Albu, domnul subprefect, Florian Giubega și domnul secretar general, Marius Oltean.În cadrul ședinței au fost prezentate rapoarte și informări privind activitatea unor instituții cu rol esențial în domeniile…

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu va avea o rezervă de apă modernă, care să asigure continuitatea în situații de urgență

La Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea rezervei de apă a unității sanitare, investiție esențială pentru asigurarea continuității actului medical și pentru respectarea prevederilor legale în vigoare privind funcționarea spitalelor. Noua rezervă de apă va avea o capacitate de stocare de 110 mc și va asigura necesarul de apă al…

INFORMARE DESPRE TRICHINELOZĂ

Trichineloza (trichinoza) este o zoonoză, cauzată de larvele unui vierme parazit/nematod. Oamenii pot contracta boala după ce consumă carne crudă sau insuficient preparată termic, provenită de la animale care conțin parazitul, Trichinella.Există mai multe specii de Trichinella (T. spiralis, T. nativa, T. britovi și T. pseudospiralis, etc.), cu particularități geografice și gazde variate, unele invadând…

Vaccinarea anti HPV în cifre

5243 de persoane imunizate de la începutul anului și până în 15 decembrie, cu o mie de persoane mai mult decât anul trecut. Luna cu cei mai multi vaccinați-octombrie 2025 (cand a intrat in vigoare cresterea vârstei de gratuitate la vaccinare până la 26 de ani și oferirea posibilității ca și persoanele de sex masculin…

Magia Crăciunului la Rășinari

Miercuri 17 decembrie 2025 începând cu ora 10 organizăm în Centrul de Tineret Rășinari un atelier creativ hand- made – Decorațiuni în spiritul sărbătorilor de iarnă pentru copii și tinerii din Rășinari și Prislop.Ne adresăm unui număr de 30 de copii și tineri care ghidați de instructorii Hobby Deco Art vor confecționa pentru sărbători, o…

Creative Buzz – ediția 40: patru zile cu iz de sărbătoare, creație locală și solidaritate, la Casa Artelor din Piața Mică

Sibiul îmbracă haine de sărbătoare, iar Creative Buzz ajunge la o bornă emoționantă: ediția cu numărul 40. Între 18 și 21 decembrie, zilnic între orele 10:00 și 21:00, Casa Artelor din Piața Mică devine un spațiu al bucuriei, al creativității și al faptelor bune, într-o ediție specială de iarnă, dedicată comunității. Creative Buzz îi invită…

Blocajele din rețelele Europei Centrale mențin prețul energiei electrice ridicate în Estul Europei

Europa de Est are un preț la energia electrică pe piețele PZU mai ridicat decât Europa de Vest. Acest lucru se datorează creșterii continue a cererii de energie electrică din zona estică urmare a creșterii importurilor de energie electrică în Ucraina (datorită distrugerii infrastructurii de producere a energiei electrice) și Republica Moldova (datorită reducerii cantităților…

𝐂𝐮𝐦 𝐯𝐚 𝐚𝐫𝐚̆𝐭𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐢𝐧 𝐒𝐢𝐛𝐢𝐮 𝐢̂𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟖? 𝐃𝐚𝐫 𝐢𝐧 𝟐𝟎𝟑𝟎?

În 2028, Sibiul va fi conectat, conform prognozelor, prin autostradă cu principalele centre urbane și de business ale țării. Orașe ca Timișoara, București, Cluj-Napoca sau Brașov vor fi la mai puțin 2:30h. Este o oportunitate extraordinară pentru afaceri și dezvoltare, dar și un factor de risc în ceea ce privește calitatea vieții. Infrastructura rutieră, dar…