În acest weekend, polițiștii sibieni au desfășurat 29 de acțiuni punctuale și au intervenit la 223 de evenimente, dintre care 170 sesizate prin apel 112

Pe linie rutieră, au fost constatate 13 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 28 de permise de conducere, dintre care 11 pentru conducerea sub influența alcoolului și au fost retrase 45 de certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost aplicate 700 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 223.000 de lei. Exemple semnificative : La…

Prime pentru tinerii care se angajează prima dată, subvenții pentru mamele cu trei copii, dar și pentru victimele traficului de persoane

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Este vorba de un pachet de 18 măsuri care vizează, între altele, sprijinirea tinerilor aflați la început de carieră, protejarea și reintegrarea persoanelor vulnerabile,…

„Crăciunul 2025 începe la Sibiu! Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri, cu Ducu Bertzi, Radu Nechifor și DreamCatchers Band

Anul acesta, Târgul de Crăciun din Sibiu revine în inima oraşului, între 14 noiembrie 2025 și 4 ianuarie 2026, într-o ediţie construită pe nota de autenticitate, în care tradiţia şi identitatea locală „prind lumină”.  Vineri, 14 noiembrie, la ora 19:00, luminile se vor aprinde din nou peste Piața Mare din Sibiu, care va deveni scena…

„𝐋𝐞𝐠𝐞𝐧𝐝𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐇𝐚𝐦𝐞𝐥𝐢𝐧” 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐒𝐢𝐛𝐢𝐮!

Magia teatrului a ajuns la Bârghiș, Moșna, Dârlos și Tălmaciu, unde copiii și comunitățile locale au trăit alături de personaje momente pline de emoție. Cultura trebuie să ajungă în fiecare colț al județului, iar astfel de experiențe arată cât de important este să facem arta accesibilă tuturor! Mulțumim primăriilor din Bârghiș, Moșna, Dârlos și Tălmaciu…

Continuă lucrările de reparații și întreținere a drumurilor

Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările stabilite în cadrul Programului anual de reparații și întreținere a drumurilor județene finanțat de Consiliul Judetean Sibiu. În această săptămâna se va interveni astfel: ✅cosirea vegetației ierboase (mecanizat):🔘DJ 106T (Topârcea – Ocna Sibiului)🔘DJ 106B (Ocna Sibiului – Sibiu)✅marcaje longitudinale și transversale:🔘DJ 106 (Sibiu – Agnita)🔘DJ 141A (intravilan Metiș)🔘DJ…

PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

Acțiunile au fost desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, și parchetelor de pe lângă judecătoriile Sibiu, Avrig și Săliște. În urma activităților de amploare desfășurate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost descoperite și indisponibilizate medii de stocare și echipamente electronice, articole pirotehnice din categoriile F3, F2,…

Persoană găsită moartă în Veștem

ACTUALIZARE Din nefericire, în anexa din curtea casei a fost găsit un bărbat în vârstă de 66 de ani, care prezenta rigiditate cadaverică. Anexa nu a fost afectată de flăcări. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost utilizarea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Știrea Inițială Pompierii sibieni intervin de urgență…

„Ochii mamei”, pe scena de la Gong

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă miercuri, 19 noiembrie, de la ora 19:00, spectacolul intitulat „Ochii mamei” cu Vlad Ionuț Popescu. Intrarea publicului se face gratuit, în limita locurilor disponibile. Spectacolul „Ochii mamei”, dramatizare după romanul „Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac, explorează relația dintre un fiu și…