Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat o investiție de peste 24 de milioane de lei pentru protecția comunităților și a faunei sălbatice

Protejarea vieții oamenilor și conservarea biodiversității trebuie abordate împreună, prin soluții moderne, eficiente și fundamentate pe prevenție.În acest context, în cadrul Programului privind protecția speciilor de faună sălbatică, derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu, a fost aprobată o finanțare totală de 24.282.576,06 lei, destinată reducerii conflictelor dintre oameni și animalele sălbatice în zonele locuite, pe…

Poliţia de Frontieră: 73 de percheziții într-un dosar privind stabilirea fictivă a domiciliilor şi obţinerea ilegală de acte – Galerie foto

În continuarea activităților operative derulate pentru destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari publici din două servicii de evidență a populației și două primării, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă, la data de 22.01.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General…

Peste 29 de milioane de Euro pentru investiții în acvacultură și procesarea produselor din pește

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POPAM (DGP-AMPOPAM), anunță lansarea sesiunilor de depunere a cererilor de finanțare aferente Programului pentru Acvacultură și Pescuit (PAP) 2021–2027, pentru două acțiuni strategice: Bugetul total alocat depășește 29 de milioane de euro, având ca obiectiv modernizarea sectorului de acvacultură, creșterea…

MADR a postat în transparență decizională un proiect de act normativ prin care pomicultorilor ale căror recolte au fost afectate de înghețul din perioada aprilie-mai 2025 li se va acorda un ajutor financiar

Cele mai importante detalii: Valoarea sprijinului: Maximum 10.180,6 lei/ha (echivalentul a 2.000 euro/ha). Cine beneficiază: Producătorii agricoli (PF, PFA, II, IF, SRL, cooperative, stațiuni de cercetare) care dețin plantații pomicole pe rod. Condiție de eligibilitate: Grad de afectare a culturii între 30% și 100%, atestat prin documente oficiale de calamitate. Instituție responsabilă: Cererile se depun…

Atenție: atacatorii folosesc numele OLX Romania pentru a vă fura datele!

Atacatorii cibernetici au intensificat campaniile de fraudă online prin care se dau drept platforme cunoscute, precum OLX. Aceștia creează pagini false, trimit mesaje sau link-uri care par a fi legitime și încearcă să convingă utilizatorii să ofere date personale ori financiare sau să efectueze plăți în afara canalelor oficiale. Scopul lor este același: să colecteze…

Apele Române au director general

Am numit astăzi noul director general Apele Române. Este un profesionist, ales prin selecție publică, cu interviuri transparente, în urma unei analize realizate alături de o comisie de specialiști cu zeci de ani experiență în domeniu. Cum arată profilul noului director al ANAR? 0 zile de membru într-un partid politic 30+ ani de experiență în…

„Școala din spital”

Am lansat apelul pentru anul 2026 privind selecția cadrelor didactice pentru intrarea în Corpul național al profesorilor pentru „Școala din spital” (C.N.P.S.). Apelul este deschis cadrelor didactice care predau sau doresc să predea în spital: în educaţia timpurie: educator/educatoare, profesor pentru educaţie timpurie; în învăţământul primar: învăţător/învăţătoare, profesor pentru învăţământ primar; în învăţământul gimnazial: profesor;…

M.A.I – S-a râs, dar rezultatele au fost apreciate!

În spațiul public au fost discuții în note ironice și amuzante privind acțiunea prin care Poliția Română a indisponibilizat în portul Constanța, anul trecut, aproape 5 milioane de bancnote prop copy, care imitau bancnotele euro. Rezultatele vorbesc întotdeauna cel mai clar. Banca Centrală Europeană reafirmă importanța acțiunii colegilor noștri polițiști de la combaterea criminalității în…

Analiză ANM – 2025, al patrulea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor

Datele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie arată că anul 2025 a fost marcat de o succesiune fără precedent de fenomene meteorologice extreme (caniculă, secetă severă și episoade de precipitații intense) care confirmă o tendință de încălzire accelerată și o variabilitate tot mai accentuată a vremii. 2025 se înscrie între cei mai călduroși ani din…