Romgaz și OMV Petrom au finalizat instalarea platformei de producție pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră

Ieri, Romgaz și OMV Petrom au finalizat instalarea platformei de producție pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, cel mai mare proiect de gaze naturale din România. Structura de susținere a platformei a fost montată și fixată pe fundul mării. Are o înălțime totală de peste 220 de metri și o greutate de peste 16.000…

Titularizare 2026: Informare privind proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar

Concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învăţământ preuniversitar (sesiunea 2026) constă în susținerea unei inspecții speciale la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. Proba scrisă se desfășoară marți, 21 iulie, începând cu ora 9:00, în 117 centre de concurs din 41 de județe și municipiul…

Ministerul Sănătății continuă implementarea investițiilor prin PNRR: peste 29 de milioane de lei plătiți în perioada 13–17 iulie 2026

În perioada 13–17 iulie 2026, Ministerul Sănătății a efectuat plăți de 29.138.876,28 lei pentru proiecte finanțate prin PNRR, care susțin modernizarea sistemului public de sănătate. Fondurile au mers către investiții în digitalizarea spitalelor și a instituțiilor sanitare, reducerea infecțiilor nosocomiale, dezvoltarea cabinetelor de medicină de familie și a centrelor comunitare integrate. În această săptămână au…

Proiectul ANOFM – „STEP UP – Tinerii, o șansă pentru viitor!” va fi redepus pentru contractarea finanțării din fonduri europene

Procesul de evaluare a proiectelor depuse în cadrul apelurilor este reglementat de cadrul legal aplicabil și trebuie respectat de toate instituțiile implicate. Scopul acestuia este de a identifica eventualele neconformități, de a permite remedierea acestora și de a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de legislația în vigoare și de documentația aferentă fiecărui apel de proiecte….

Două noi achiziții majore în cadrul Programului SAFE

Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția generală pentru armamente, a semnat vineri, 17 iulie, două Ordine de achiziție (Acquisitions Orders) pentru două proiecte din Programul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), în condițiile aprobate de Parlamentul României. Documentele au fost încheiate cu Direcția generală pentru armamente din Franța (ca autoritate contractantă). Primul Ordin de achiziție se referă…

Informație de presă

Luni, 20 iulie, în jurul orei 18.50, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de ținte aeriene la aproximativ 23 de kilometri nord-vest de localitatea Vâlcove, în contextul unui atac cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, aflate în proximitatea frontierei fluviale cu România. Centrul Național…

Peste 7,7 milioane de lei amenzi. Bilanțul controalelor din perioada 06 – 10 iulie 2026

În perioada 06 – 10 iulie 2026, Inspecția Muncii a desfășurat o serie de verificări riguroase, iar bilanțul acțiunilor se traduce prin sancțiuni drastice, valoarea amenzilor aplicate depășind 7,7 milioane de lei, cu un accent deosebit pe combaterea muncii nedeclarate și a încălcărilor privind securitatea în muncă. În această săptămână, inspectorii de muncă au efectuat…

AFM – Precizări privind înscrierea în Programul Rabla Auto 2026 cu cartea electronică de identitate

În legătură cu informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora persoanele care dețin cărți electronice de identitate nu s-ar fi putut înscrie în Programul Rabla Auto 2026, Administrația Fondului pentru Mediu face următoarele precizări: Aplicația informatică permite înscrierea solicitanților care dețin cărți electronice de identitate. Formularul conține o opțiune distinctă pentru fiecare tip de document:…

Circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor, cu un prejudiciu estimat la 4,6milioane de lei

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care desfășoară activități în domeniul construcțiilor de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, prin care a fost cauzat un prejudiciu estimat la aproximativ 4,6 milioane de lei. În cauză au fost sesizate…