Primăria Sibiu a obținut 19,22 milioane de lei din fonduri europene nerambursabile pentru revitalizarea Parcului Sub Arini – Galerie foto

Agenția de Dezvoltare Regională Centru a anunțat Primăria Sibiu că a obținut finanțare europeană în cadrul Programului Regiunea Centru pentru proiectul depus în vederea revigorării Parcului Sub Arini. “În paralel cu investițiile pentru revitalizarea parcurilor Astra și Cetății, am inițiat și acest proiect amplu, pentru unul dintre obiectivele emblematice ale Sibiului. Parcul Sub Arini are…

Ministerul Afacerilor Externe salută eliberarea unui cetățean român, aflat de mai bine de un an în detenție în Republica Bolivariană a Venezuelei

Totodată, MAE adresează mulțumiri Delegației UE la Caracas, cu care autoritățile române au cooperat strâns, de la semnalarea cazului, atât pentru acordarea asistenței consulare, cât și pentru promovarea obiectivului eliberării cetățeanului român. În aceeași măsură, exprimă aprecierea pentru sprijinul oferit de statele partenere, în special Republica Cehă, în vederea revenirii în România a cetățeanului român….

Un prim pas curajos către o școală flexibilă, adaptată nevoilor reale ale elevilor – „Programul Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal”

Lista AICI Ministerul Educației și Cercetării anunță finalizarea etapei de înscriere pentru unitățile de învățământ care doresc să devină parte a „Programului Național pentru pilotarea sistemică de planuri-cadru în învățământul liceal”. Conform calendarului, termenul-limită pentru depunerea candidaturilor a fost ieri, 15 ianuarie 2026. Acest program reprezintă concretizarea unei viziuni moderne asupra arhitecturii curriculare, un proces…

Premieră strategică! Galerie foto

Lansăm licitația pentru „capătul de nord” al Drumului Expres spre Ucraina! Lotul 3 (Bălcăuți – Siret) al drumului expres Suceava-Siret va avea un rol dual: civil și militar. Acest proiect unicat în portofoliul CNAIR, finanțat prin instrumentul SAFE (Acțiunea pentru securitatea Europei), care depășește granițele României, prevede: – construcția a 12,65 km de drum expres…

Continuă tentativele de fraudă sub pretextul unor apeluri telefonice false din partea „Poliției Române” și a „BNR”!

Scopul acestora este obținerea de date bancare confidențiale și compromiterea conturilor victimelor. Scenariul folosit:„Un infractor urmărit de Interpol a încercat să ia un credit pe numele tău. E un caz penal. E anchetă oficială.”Pentru creșterea credibilității, sunt utilizate tehnici de inginerie socială, precum:- limbaj autoritar și referiri la articole de lege;- inducerea stării de urgență…

M𝐞𝐜𝐚𝐧𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐞, 𝐧𝐮 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐚̆

În România, răspunderea extinsă a producătorului este definită prin OUG 92/2021 și OUG 6/2021, acte care transpun cerințele europene privind gestionarea deșeurilor și reducerea impactului produselor asupra mediului. 𝐎𝐔𝐆 𝟗𝟐/𝟐𝟎𝟐𝟏 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐝𝐞: Producătorii răspund pentru întreg ciclul de viață al produselor, inclusiv pentru gestionarea deșeurilor rezultate. Costurile de colectare, transport și reciclare le revin integral. Este…

Propunerea României pentru Programul SAFE a fost aprobată de Comisia Europeană. 16,68 miliarde de euro

A fost o muncă uriașă, dusă într-un timp-record. Și a meritat. Pentru că SAFE înseamnă o Armată Română mai puternică, mai modernă și mai bine înzestrată. SAFE înseamnă și o industrie românească de apărare, locuri de muncă bine plătite, tehnologie modernă, lanțuri de producție în România. Înseamnă fabrici care se redeschid, altele care se modernizează,…

BULETIN INFO – RUTIER

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de circulație din județ, acționând pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere și pentru creșterea siguranței rutiere          În urma verificărilor efectuate au fost constatate 132 de contravenții, fiind aplicate sancțiuni conform legislației în vigoare. Totodată, au fost reținute 4 permise de…

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, l-a felicitat pe comandantul DM S-E, generalul de brigadă Cornel Tonea-Bălan, cu prilejul ceremoniei de primire a comenzii

În alocuțiunea sa, generalul Gheorghiță Vlad a exprimat aprecierea sinceră pentru leadershipul și contribuția generalului-maior Dorin Toma la conducerea Diviziei Multinaționale Sud-Est într-o perioadă dificilă, transmițându-i respectul și urările de bine la încheierea carierei militare active. Totodată, șeful Statului Major al Apărării a subliniat faptul că noul comandant preia conducerea unei divizii deja pe deplin…