Învățământul profesional/tehnologic se reorganizează în România

Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a aprobat recent ordinele prin care învățământul profesional/tehnologic se reorganizează în țară, începând din anul școlar 2026 – 2027. În acest context, ministrul a declarat: „Legea 198/2023 impunea anumite constrângeri, lăsând însă și libertăți importante, gândite cu scopul de a fi folosite diferit de actori diferiți (ex.: școli…

O nouă victorie la ONU

România obține o nouă victorie la ONU!Cu 109 voturi în Adunarea Generală a ONU, România a câștigat competiția internațională pentru un post de judecător la Tribunalul ONU pentru Dispute (UNDT).Funcția va fi preluată de judecătoarea Adina Elvira-Ghiță, profesionistă cu peste 17 ani de experiență, care își va începe mandatul de 7 ani în iulie 2026.Ministrul…

Emiterea rovinietei și peajului prin SIEGMCR poate fi îngreunată pentru 45 de minute în noaptea de miercuri spre joi!

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că, în intervalul 19.11.2025 (miercuri) ora 23:45 – 20.11.2025 (joi) ora 00:30, din cauza efectuării unor lucrări la infrastructura de comunicații din Centru de date care găzduiește Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei (SIEGMCR), emiterea rovinietelor și a peajelor poate…

ÎMPREUNĂ PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR ÎN MEDIUL ȘCOLAR

La data de 19 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Sibiu și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfăşurat o acțiune amplă, în sistem integrat, în incinta și zona adiacentă a două unități de învățământ din municipiul Sibiu.Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații…

SIGURANȚA ELEVILOR ÎN TRAFIC

Astăzi, prioritatea polițiștilor sibieni a fost verificarea legalității efectuării transportului rutier de elevi. Activitățile au fost coordonate de Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și s-au desfășurat simultan în mai multe zone ale județului.Acțiunea a avut un caracter preponderent preventiv, vizând în primul rând creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor care…

Noii indicatori tehnico-economici ai Variantei Ocolitoare Sibiu Sud vor fi supuși aprobării consilierilor județeni

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Sibiu din data de 27 noiembrie 2025, va fi supus aprobării proiectul de hotărâre privind noii indicatori tehnico-economici și devizul general actualizat aferenți construirii Variantei Ocolitoare Sibiu Sud (VOSS).Potrivit noii documentații, valoarea estimată a investiției scade la 1,28 miliarde lei (fără TVA), adică la mai puțin de jumătate…