2 ani de SGR

2 ani de SGR: progrese reale, transparență și planuri ambițioase pentru România„Primii doi ani de implementare a Sistemului de Garanţie-Returnare arată atât progrese importante, cât şi provocări care trebuie abordate pentru a construi un mecanism eficient şi transparent, adaptat nevoilor tuturor actorilor implicaţi. SGR este un pilon al tranziţiei către un model de consum responsabil: creşte gradul de colectare a ambalajelor, protejează mediul şi oferă un nivel de date şi transparenţă care ne apropie de bunele practici europene” a precizat ministra Diana Buzoianu în deschiderea conferinței „Return & Recycle Insights – 2 years of DRS in Romania”. Evenimentul, moderat de secretarul de stat, Raul Pop, de @Alexandra Țuțuianu, manager de operațiuni al Asociației #ECOTECA și de conf. univ. dr. Cristian Teodor de la ASE, a fost organizat de #MMAP în parteneriat cu Asociația @Ecoteca, la ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE (#ASE) și a reunit specialiști din administrație, mediul universitar, retail și industria de reciclare pentru a analiza evoluția celui mai amplu proiect de economie circulară din România: Sistemul de Garanție-Returnare (SGR). Agenda a cuprins aspecte importante privind:➡️ performanța SGR în cei doi ani de funcționare;➡️ lecțiile învățate și provocările operaționale;➡️ direcțiile strategice pentru creșterea eficienței și extinderea sistemului;➡️ studii de caz, proiecte educaționale și soluții pentru accelerarea reciclării ambalajelor. Discuțiile au evidențiat progresele înregistrate de SGR, provocările operaționale, dar și pașii necesari pentru consolidarea unui sistem performant de returnare și #reciclare a ambalajelor, în linie cu obiectivele europene privind economia circulară. Gemma Webb, CEO RetuRO, a precizat că în doar doi ani, SGR a generat rezultate remarcabile: peste 2,34 miliarde de ambalaje returnate doar în 2025, o rată națională de colectare de peste 80%, mai mult de 2,3 miliarde de ambalaje trimise la reciclare și o dublare a reciclării aluminiului, în condițiile în care 9 din 10 români folosesc deja sistemul. Implementarea SGR nu a fost lipsită de provocări, aspectele operaționale și logistice au necesitat ajustări și îmbunătățiri constante care au făcut ca SGR să devină un exemplu de colaborare între instituții, companii și cetățeni.