La data de 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 43 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic.
În fapt, în perioada 20-23 iunie a.c., o sibiancă ar fi efectuat două plăți prin transfer bancar pentru achiziționarea a cinci autoturisme de la o societate comercială, reprezentată de către un sibian de 43 de ani, care ar fi pretins în fals că ar fi câștigat autoturismele respective în urma unei licitații.
Ulterior, bărbatul nu a mai livrat autoturismele, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu în valoare de peste 100.000 lei.
La data de 22 decembrie a.c., în baza probatoriului administrat, sibianul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
***
La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut o tânără de 23 de ani din București, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
În fapt, în perioada 07- 08 august a.c., persoana este bănuită că ar fi indus în eroare o sibiancă de 25 de ani, care i-ar fi achitat acesteia suma de 4.200 lei pentru organizarea unor slujbe de dezlegare a farmecelor, pretinzând că este măicuță în cadrul unei mănăstiri din județul Ilfov.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu eu emis pe numele tinerei din București un mandat de aducere, care a fost pus în aplicare de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Ploiești, tânăra fiind identificată pe raza județului Prahova.
La data de 22 decembrie a.c., în baza probatoriului administrat, tânăra de 23 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, fiind încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.
Cercetările în aceste dosare sunt continuate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
