Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 30.565 locuri de muncă la nivel naţional.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.440); lucrător comercial (1.573); manipulant mărfuri (1.361); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (1.343); muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (1.199); agent de securitate (1.106); curier (1.006); muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții (640); montator subansamble (617); agent curățenie clădiri și mijloace de transport (566) etc.
Din cele 30.565 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 1.833 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; consilier /expert/ inspector/ referent/economist în economie generală; manager în diferite domenii de activitate; medic în diverse specializări; specialist în diverse domenii de activitate etc.),
5.927 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (agent de securitate; agent de vânzări; asistent medical generalist; asistent personal al persoanei cu handicap grav; agent servicii client etc),
6.391 pentru persoanele cu studii profesionale (conducător auto transport rutier; sudor; operator la mașini-unelte cu comandă numerică; lucrător comercial; lăcătuș mecanic etc.),
restul de 16.414 locuri de muncă fiind destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (manipulant mărfuri; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; curier; muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții etc).
Precizăm faptul că baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcție de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum și de numărul repartițiilor emise în vederea ocupării. Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.
