Sibiu – Oraș de poveste: Aducem împreună atmosfera Crăciunului pe străzile Sibiului

În pregătirea deschiderii Târgului de Crăciun Sibiu, programată în 13 noiembrie, în oraș a început decorarea spațiilor publice pentru sărbătorile de iarnă. Ca în fiecare an, Primăria Sibiu va instala, mai întâi în centrul istoric și apoi pe principalele artere din cartiere, decorațiuni care să adauge lumină și culoare acestei perioade frumoase a anului.

“În spațiul public, căldura Crăciunului și aerul festiv al Anului Nou sunt date de evenimentele outdoor și de iluminatul pe care îl instalăm în oraș. Dar atmosfera de sărbătoare poate fi creată și de fiecare sibian și firmă din oraș, prin împodobirea cu decorațiuni a fațadelor clădirilor proprii. Beneficiul principal va fi al sibienilor, care vor simți și mai frumos sărbătorile în Sibiu. Pentru a-i încuraja pe cât mai mulți să își îmbrace clădirile de sărbătoare, organizăm anul acesta ediția a II-a a concursului “Sibiu, Oraș de Poveste”. Invit sibienii, persoane fizice sau juridice, să participe – orașul poate deveni cu adevărat de poveste atunci când contribuim cu toții!” (Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu)

Cu toții putem aduce atmosfera Crăciunului în Sibiu! Concursul “Sibiu, Orașul de Poveste – cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun” se adresează persoanelor fizice și juridice din Sibiu: hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor, cafenelelor, magazinelor, proprietarilor de clădiri de patrimoniu, instituțiilor de învățământ și sibienilor.

Când vă puteți înscrie: Pe site-ul sibiu.ro, pe pagina principală veți găsi începând din 13 noiembrie un link către platforma unde veți fi invitați să încărcați fotografii și câteva informații despre proiectul dumneavoastră. Înscrierile se vor închide în 2 decembrie, la finalul zilei.

Cinci categorii de concurs:

În funcție de tipul imobilului pe care îl împodobiți, vă puteți înscrie în concurs la una din aceste categorii:

  • Magia Ospitalității – dedicată structurilor de cazare din oraș
  • Local de Poveste – dedicată unităților de alimentație publică
  • Vitrina de Crăciun – pentru toate unitățile comerciale
  • Farmecul Patrimoniului – în care se pot înscrie clădirile de patrimoniu
  • Lumină în Cartier – pentru clădiri rezidențiale, case sau chiar blocuri
  • Luminile copilăriei – dedicat unităților de învățământ

Ce va urma după înscrieri:

În perioada 3 -14 decembrie, publicul va fi invitat să își voteze locațiile preferate, iar juriul va evalua în paralel decorațiunile înscrise.

Se vor premia cele mai frumoase decorațiuni, pe care fiecare categorie. În plus, Juriul va acorda un premiu special – “Spiritul Sibiului” – pentru cea mai autentică și inspirată decorare. Clasamentul se va stabili prin votul publicului, care va conta în proporție de 70%, și prin votul juriului. Câștigătorii vor fi anunțați și premiați în 17 decembrie, într-o festivitate publică, în Târgul de Crăciun. Anul acesta, cele mai frumoase decorațiuni vor avea vizibilitate la nivel național și internațional, printr-o colaborare între Primăria Sibiu și Destinația Anului, prin care vom promova destinația de Crăciun.

Regulamentul concursului poate fi accesat aici:

http://eportal.sibiu.ro/dm_sibiu/servicii.nsf/pagini/regulament+propuneri

Revenim cu detalii în săptămânile următoare! Între timp, vă invităm să îmbrăcați Sibiul în lumina sărbătorilor!