A condus fără a avea acest drept

La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 17.00, în localitatea Cristian, în timp ce conducea o autoutilitară, pe strada I, un localnic în vârstă de 19 ani nu s-ar fi asigurat corespunzător la pătrunderea pe carosabil și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar pe aceeași stradă.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Din verificările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.