La data de 23 iulie a.c., în intervalele orare 10:00 – 13:00 și 15:00 – 19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au desfășurat o acțiune de tip „BLITZ”, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație.La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, precum și specialiști ai Registrului Auto Român (RAR), acțiunea vizând atât respectarea normelor de circulație, cât și verificarea legalității transportului rutier și a stării tehnice a autovehiculelor.În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.382 de lei.Dintre acestea, 65 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea regimului legal de viteză, iar în 4 cazuri a fost dispusă și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.Pe linia verificării transportului rutier, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 37/2007, 3 sancțiuni pentru abateri prevăzute de Legea nr. 38/2003, a fost reținut un card tahograf, iar într-un caz a fost dispusă imobilizarea unui vehicul pentru o perioadă de 6 luni, cu reținerea plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare, ca urmare a efectuării transportului fără autorizație de transport.Totodată, a fost aplicată o sancțiune pentru neportul centurii de siguranță și au fost aplicate 5 sancțiuni pentru alte abateri constatate în trafic.Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și 6 certificate de înmatriculare.Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere, prevenirea accidentelor de circulație și identificarea participanților la trafic care nu respectă prevederile legale.





