mediasib

La volan  cu dreptul de a conduce suspendat

La data de 22 decembrie a.c, în jurul orelor 16:10, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu, aflându-se în activitarea de supraveghere și control al traficului rutier au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Micu Klein, de către un tânăr de 25 de ani din Șura Mare. Din verificările efectuate de…

2 persoane au fost reținute de polițiștii sibieni, fiind bănuite de înșelăciune

La data de 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 43 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic. În fapt, în perioada 20-23 iunie a.c., o sibiancă ar fi efectuat două plăți prin transfer…

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN Interval de valabilitate: 24 decembrie, ora 12 – 25 decembrie, ora 20 Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori viscolite și strat de zăpadă, polei Zone afectate: Dobrogea, Muntenia, Oltenia și sudul Banatului Temporar, vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și sudul Banatului cu viteze de 50…70 km/h. În noaptea de miercuri…

Suspendare temporară a încărcării abonamentelor pentru elevi, pensionari și eroi

Vă informăm că, în vederea migrării bazei de date vechi către actualul sistem de ticketing, începând cu data de 24 decembrie 2025 se va suspenda încărcarea online a abonamentelor pentru elevi, pensionari și eroi.De asemenea, începând cu data de 29 decembrie 2025, se va suspenda încărcarea abonamentelor pentru aceste categorii și la agențiile Tursib. Solicitările…

Premierele lunii ianuarie pe Scena Digitală: teatru, muzică și dans din Franța, SUA și Spania

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică, circ și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), prezintă în luna ianuarie trei spectacole din cadrul ediției 2025 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și continuă oferta specială 1 + 1 gratuit la…

Restricții de circulație (7,5 tone) în perioada Crăciunului

CNAIR informează conducătorii auto că în zilele de miercuri 24 decembrie, joi 25 decembrie și vineri 26 decembrie 2025, în perioada Crăciunului, se vor institui restricții de circulație pentru anumite sectoare de autostrăzi și drumuri naționale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane. Potrivit ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulația…

Informare privind cumulul pensie – salariu (plătit din fonduri publice) în sistemul de educație-cercetare

Prin Ordonanța de Urgență nr. 84/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006, adoptată recent de Executiv și publicată în Monitorul Oficial, s-a suspendat aplicarea până în 31 decembrie 2026 a prevederilor art. 38 alin. (10) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât și în educație-cercetare, satisfăcându-se nevoile specifice ale acestor domenii, cumulul pensie – salariu (plătit din fonduri publice) nu este interzis….

Măsuri fiscal-bugetare și de relansare economicǎ pentru 2026

Ministerul Finanțelor anunță publicarea ordonanței de urgență care reglementează un set de măsuri necesare pentru elaborarea bugetului pe anul 2026, cât și o serie de măsuri strategice pentru anul urmǎtor – având drept scop stimularea economiei României, sprijinirea angajaților vulnerabili, reducerea de cheltuieli bugetare, consolidarea disciplinei financiare și sprijinirea autorităților publice locale prin acordarea de…

Program special al Pieței Volante de la Sala Transilvania în perioada sărbătorilor

Pentru a veni în sprijinul sibienilor în perioada sărbătorilor de iarnă, Piața Volantă de la Sala Transilvania își adaptează programul de funcționare, păstrând același spațiu consacrat producătorilor locali. Astfel, Piața Volantă va fi deschisă în zilele de miercuri, 24 decembrie și miercuri, 31 decembrie, în intervalul orar 08:00 – 14:00, oferind publicului posibilitatea de a…