Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, din Mediaș, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, distrugere și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
În fapt, la data de 29 decembrie a.c., în jurul orelor 21:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au fost sesizați direct, de către o localnică de 41 de ani, despre faptul că ar fi fost amenințată cu moartea de către fiul ei și i-ar fi tăiat cablul de televiziune, deși în cursul lunii noiembrie a.c., Judecătoria Mediaș a emis un ordin de protecție împotriva acestuia.
Polițiștii s-au deplasat cu celeritate la domiciliul victimei, unde tânărul a negat cele relatate de către mama sa, însă în urma discuțiilor purtate, acesta și-a pierdut cumpătul și de față cu polițiștii i-a adresat mamei sale, amenințări cu moartea.
În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea luării unei măsuri preventive.
Precizăm faptul că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Bărbat reținut pentru nerespectarea ordinului de protecție
