Printre „bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) „Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de 19 ani care a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatul Mondial de Taekwon-do ITF din 2025. În același an, Paul a cucerit aurul și la Campionatul European, impunându-se la categoria „tehnici speciale”.
„Probele sportive de la admitere au fost ușoare, însă ar fi putut crea probleme celor care nu sunt obișnuiți cu efortul fizic”, spune Paul, în prezent student la Facultatea de Inginerie și Management, specializarea Comunicații, din cadrul AFT.
A ales cariera militară din motive bine întemeiate: „Viitorul este mai sigur în acest domeniu. În plus, există multe asemănări între viața de sportiv și cea de militar: echilibrul, perseverența, autocontrolul și respectul față de colegi și superiori.”
De cinci ani, Paul este membru al lotului național de taekwon-do al României. A purtat tricolorul pe podiumurile competițiilor internaționale, devenind, în același timp, un motiv de mândrie pentru colegii și conducerea clubului sibian „Puma”.
„Avem mulți sportivi care în prezent sunt studenți în Sibiu sau la diferite universități din țară ori de peste hotare. Toți continuă să se antreneze la cluburile din orașele respective, bucuroase să aibă în mijlocul lor campioni mondiali sau membri ai lotului național. Performanța sportivă și cea școlară merg mână în mână. Totul ține de felul în care îți organizezi timpul și de dorința de a excela”, a declarat Alin Lazurca, președintele clubului „Puma”.
În următorii patru ani, Paul Hadăr se va pregăti pentru a deveni ofițer al Armatei Române, fără să renunțe la ambițiile sale sportive. Tânărul este hotărât să aducă noi medalii de aur pentru România și pentru „Puma”, club la care se antrenează încă de la vârsta de cinci ani.




