Temele conferinței de presă de la PNL

Majorarea salariului minim? Guvernul Bolojan tratează cu seriozitate subiectul salariului minim. Orice majorare salarială făcută „din pix” poate avea consecințe negative pe care nu toată lumea le înțelege.De aceea, voi explica: Dinamica salarială trebuie să fie în permanență o temă de discuție între Guvern, Parlament și partenerii sociali, însă aceasta trebuie să fie onestă și…

𝐈̂𝐧𝐜𝐚 𝐮𝐧 𝐝𝐫𝐮𝐦 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚 𝐢̂𝐧 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞!

Compania „Elis Pavaje”, cea care a realizat și lucrările de pe „Trasapuseana”, va moderniza DJ 106G, pe tronsonul 𝐀𝐩𝐨𝐥𝐝𝐮 𝐝𝐞 𝐉𝐨𝐬 – 𝐋𝐮𝐝𝐨𝐬̦ – 𝐆𝐮𝐬𝐮 – 𝐃𝐞𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐁𝐨𝐠𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢. Pentru această investiție, Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul pentru reabilitarea celor 13,5 km de drum, în valoare de 45,6 milioane lei (fără TVA), finanțat prin Programul…

Acord de recunoaștere a vinovăției pentru infracțiuni de corupție

La data de 30.10.2025, Tribunalul Sibiu – Secția Penală a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu un inculpat, persoană fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acesta a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6…

Muzeul Național Brukenthal trece la programul de iarnă începând de miercuri, 5 noiembrie 2025

Astfel, conform noului program, expozițiile vor putea fi vizitate de miercuri până duminică, între orele 9 – 17, după cum urmează: PALATUL BRUKENTHAL MUZEUL DE ISTORIE-CASA ALTEMBERGER MUZEUL DE ISTORIE NATURALĂ MUZEUL DE ARTĂ CONTEMPORANĂ Luni – Marţi: ÎNCHIS Miercuri – Duminică: 9-17, casieria se închide la ora 16:15 (Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie), respectiv…

Proiectul multianual de modernizare a iluminatului public din Sibiu a continuat și anul acesta

Primăria Sibiu continuă modernizarea iluminatului public în municipiul Sibiu, prin asocierea contractată Flash Lighting Services SA & Electro Con Impex SRL & MK Illumination SRL, căreia i-a fost delegată gestiunea acestui serviciu important. „În cadrul acestui contract multianual, până la finele anului, vom reuși să mai modernizăm și să conectăm la sistemul de telegestiune iluminatul…

Ministerul Mediului salvează fonduri europene și lansează una dintre cele mai ambițioase campanii naționale de conștientizare privind gestionarea deșeurilor

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță intenția de a lansa, în perioada următoare, o amplă campanie de informare și conștientizare la nivel național, dedicată îmbunătățirii modului în care românii previn, colectează și gestionează deșeurile. Campania, cu o valoare totală estimată la peste 19 milioane de lei (TVA inclus), nu presupune niciun cost din bugetul național,…

Parteneriat militar româno-francez întărit la Cincu. Miniștrii apărării, în vizită la trupele aliate

Ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut joi, 30 octombrie, la Sibiu, o întrevedere cu ministrul Forțelor Armate și al Veteranilor din Republica Franceză, Catherine Vautrin. Programul a inclus discuţii bilaterale și vizitarea militarilor dislocați în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, de la Cincu. Cei doi oficiali au analizat situația de securitate din regiunea…

Guvernul simplifică plata amenzilor contravenționale și elimină birocrația, prin digitalizarea procesului de încasare

Guvernul României, la inițiativa Ministerului Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a adoptat astăzi normele de aplicare a Legii nr. 203/2018 privind plata amenzilor contravenționale și astfel, finalizează cadrul normativ necesar pentru implementarea unui mecanism modern și eficient de gestionare a amenzilor la nivel național. „Prin adoptarea acestor norme, Ministerul…

Consiliul Județean Sibiu continuă modernizarea infrastructurii și dezvoltarea serviciilor sociale

Consiliul Județean Sibiu a aprobat, în ședința ordinară din 30 octombrie 2025, o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea județului – de la investiții în sănătate, la servicii sociale moderne și sprijin pentru comunități. Toate aceste decizii consolidează direcția de dezvoltare durabilă și echilibrată a județului Sibiu. Consiliul Județean Sibiu continuă susținerea copiilor și tinerilor…