Prima de carieră didactică: cardurile pot fi alimentate până la sfârșitul anului 2026 Cadrele didactice trebuie să activeze măsura de susținere până pe 14 decembrie 2026

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că perioada de activare și alimentare a suporturilor electronice pentru prima de carieră didactică a fost prelungită prin OUG nr. 43/2026, publicată în Monitorul Oficial pe 30 octombrie 2026. Astfel, MIPE poate alimenta cardurile în noiembrie și decembrie 2026 pentru cadrele didactice care nu au primit încă suma de 1.500 lei net.

Prelungirea se adresează personalului didactic aflat în activitate în anul școlar/universitar 2025-2026 care rămâne în activitate și în 2026-2027. Este vorba atât de persoanele validate ale căror carduri au fost emise, dar nu au fost alimentate, cât și de persoanele identificate pentru care cardurile nu au fost emise, după clarificarea erorilor sau neconcordanțelor din procesul de validare, ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 43/2026.Sfarsitul primului paragraf

„Fiecare profesor care are dreptul la prima de carieră didactică trebuie să o primească. Termenul a fost prelungit tocmai pentru asta, iar cardurile pot fi alimentate până la sfârșitul anului. Îi îndemn pe cei care nu au activat încă măsura să o facă până pe 14 decembrie. Sunt bani care merg direct în formarea profesională a cadrelor didactice și, prin ea, în calitatea orelor la care participă elevii.”, a declarat Alexandru Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Pentru a primi banii, beneficiarii au obligația de a activa măsura de susținere până cel târziu pe 14 decembrie 2026, în unul dintre următoarele moduri:

  • din aplicația Pluxee România;
  • telefonic, la numărul 021 232 99 55 (tarif normal).

Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net și se acordă pe suport electronic. Banii pot fi folosiți pentru cursuri de pregătire profesională, achiziția de cărți de specialitate și alte cheltuieli asimilate acestora, precum și pentru alte cheltuieli necesare desfășurării actului educațional.

Cel puțin 65% din valoarea primei, adică minimum 975 lei, se utilizează pentru cursuri de pregătire profesională avizate sau acreditate de Ministerul Educației și Cercetării. Lista acestor cursuri, precum și lista furnizorilor acreditați sunt publicate pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.

MIPE încurajează cadrele didactice care se regăsesc în una dintre situațiile de mai sus să activeze măsura din timp, fără să aștepte ultimele zile dinaintea termenului, astfel încât alimentarea cardurilor să se poată face fără întârzieri.

Măsura de susținere a activității didactice este reglementată de OUG nr. 58/2023, cu modificările și completările ulterioare, și este finanțată din fonduri europene prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Obiectivul ei este sprijinirea dezvoltării profesionale a personalului didactic și a personalului didactic auxiliar din sistemul de învățământ de stat.

De prima de carieră didactică beneficiază cadrele didactice și personalul didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat, cadrele didactice din învățământul universitar de stat care au gradul de conferențiar, șef de lucrări/lector sau asistent universitar, precum și personalul didactic auxiliar din învățământul universitar, aflați în activitate în anul școlar/universitar 2025-2026.