Polițiștii au reținut un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Șura Mare, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, la data de 28 iulie a.c., în jurul orei 02:00, aflându-se în municipiul Sibiu, ar fi pătruns fără drept într-o societate comercială, de unde ar fi sustras o sumă de bani și un telefon mobil, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 2400 de lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
