Cod portocaliu de instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu valabilă astăzi, 17 august, în intervalul orar 16:01-17:00 în următoarele localități din județul Sibiu: Sibiu, Șelimbăr, Slimnic și Șura Mare.A fost transmis mesaj de avertizare RO-Alert pentru locuitorii din localitățile vizate. Sunt preconizate Averse torențiale care vor acumula 25…35l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii (2-4 cm), intensificări ale vântului, cu viteze de 50..55 km/h. Atragem atenția populației să manifeste prudență și prevenție în toate acțiunile și activitățile desfășurate și să respecte următoarele măsuri preventive: ❗ În cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri, sfătuim cetățenii să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri.❗În cazul vântului puternic, evitați trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.❗ Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo.Intră pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “FII pregătit” și consultă ghidurile aflate la rubrica Fenomene Meteo Extreme. ℹ️Află cum să reacționezi la apariția, în timpul și după un eveniment de tipul furtună, ploi abundente, accesând link-ul de mai jos:https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/Sg. maj. Marcu Raluca