Controale ANPC în marile magazine

Controale ANPC la marile magazine: amenzi de aproximativ 3,2 milioane de lei, în doar 2 zileÎn perioada 08–09 decembrie 2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat 65 de acțiuni de control la nivelul unor mari magazine de retail din Municipiul București, având drept scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției consumatorilor. Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat sancțiuni, după cum urmează:• amenzi contravenţionale în valoare de aproximativ 3,2 milioane de lei• oprirea definitivă de la comercializare: peste 4.000 kg de produse neconforme în valoare de peste 75.000 lei• oprirea temporară de la comercializare: peste 3000 de produse în valoare de peste 121.000 lei. Principalele neconformități constatate au fost:• produse cu data limită de consum depășită; • prezența lichidului sangvinolent în ambalajul cărnii; • fructe și legume cu modificări organoleptice; • discrepanțe între țara de origine menționată pe eticheta de preț și cea indicată pe ambalajul de transport; • diferențe între prețul afișat la raft și prețul mai ridicat perceput la casa de marcat; • utilizarea agregatelor frigorifice cu depuneri grosiere de reziduuri alimentare și impurități; • paviment cu depuneri grosiere de impurități, reziduuri alimentare și lichide; • practici comerciale înșelătoare în zona back-off; • nerespectarea proximității dintre lactatele autentice și cele cu adaos de grăsimi vegetale; • lipsa afișării prețurilor și a altor informații necesare pentru consumatori; traduceri incomplete la precauțiunile de utilizare ale produselor cosmetice; produse alimentare cu ambalaje deteriorate; deficiențe de informare privind perioadele promoționale; lipsa afișării taxei de timbru verde; dispozitive electrice fără simbolurile și marcajele obligatorii EEE; ornamente de sezon luminoase fără declarațiile de conformitate.https://anpc.ro/controale-anpc-la-marile-magazine-amenzi-de-aproximativ-32-milioane-de-lei-in-doar-2-zile/