IPJ VÂLCEA – ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea vor desfășura, luni, 26 octombrie 2026, o acțiune pe principalele artere rutiere din județ, pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Activitățile vor fi desfășurate în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier și ai Registrului Auto Român, fiind vizate, în principal, verificarea legalității transporturilor rutiere de mărfuri și persoane, precum și respectarea normelor privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, traficul rutier va fi monitorizat și din aer, cu sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.

La bordul aeronavei se va afla și un polițist rutier din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care va contribui la monitorizarea traficului și la identificarea comportamentelor periculoase în circulație.

Acțiunea are un caracter preventiv și urmărește combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, depistarea și sancționarea abaterilor de la normele legale, precum și responsabilizarea participanților la trafic.

Recomandăm conducătorilor auto să respecte limitele legale de viteză, să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și de trafic, să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule și să nu se urce la volan după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței pe drumurile publice.