Mesajul Primarului Astrid Fodor cu ocazia Zilei Naționale a României 2025

„România trăiește și prosperă prin fiecare dintre noi, românii, fie că locuim în această țară sau în străinătate, cu gândul la patrie. Modul în care fiecare ne facem treaba la muncă, felul în care ne comportăm în societate, maniera în care ne educăm copii, dar și faptul că respectăm și susținem această țară chiar și în momentele dificile – toate contribuie la imaginea din prezent și la dezvoltarea viitoare a României. Oricât de mică e contribuția fiecăruia dintre noi, totul se adună și se multiplică, reprezentând în ansamblu România. Prin urmare, România este așa cum ne-o creăm noi și avem această mare responsabilitate ca cetățeni.Această zi de sărbătoare națională este un bun moment pentru un bilanț, pentru a ne reaminti că, în ciuda greutăților, în ciuda tuturor provocărilor, trăim într-o țară frumoasă, independentă și liberă. Uitându-ne la conflictele din jurul nostru, la distrugerile provocate de războaie, trebuie să știm să apreciem pacea de care ne bucurăm și faptul că suntem în siguranță, în casele noastre. Astăzi, în această zi specială, suntem, mai mult decât în orice altă zi, cu gândul la România.La mulți ani, sibienilor, de Ziua Națională! La mulți ani, România! ” Astrid Cora Fodor Primarul Municipiului Sibiu